Mișcări civice
Cum poate fi finanțată A8? Propunere din societatea civilă [document]
Reprezentanții Asociației „Împreună pentru A8” s-au întâlnit, zilele trecute, cu miniștrii Cristian Ghinea (Fonduri Europene) și Cătălin Drulă (Transporturi). Cu această ocazie, grupul civic a înaintat guvernului o documentație-argument în care este propus un mecanism de finanțare pentru autostrada A8 astfel încât aceasta să fie finalizată până în anul 2030.
„Reacția lor (miniștrilor, n.r.) a fost una pozitivă. Așteptăm răspunsul oficial în maxim 2 săptămâni. Începând de săptămâna viitoare, vom putea participa în fiecare luni la ședințele Comisiei de analiză din cadrul CNAIR (compania de autostrăzi, n.r.) pentru autostrăzile Moldovei”, a declarat Cătălin Urtoi, de la Asociația „Împreună pentru A8”.
Grupul civic propune finanțarea autostrăzii prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Programului Operațional Transporturi (POT) 2021 – 2027.
Pe PNRR sunt propuse trei tronsoane care însumează 93 km și un cost estimat de 1,05 miliarde euro:
- Târgu Frumos – Podu Iloaiei – Lețcani – Vânători – Victoria (Cotu Morii) – Golăiești (55 km – 886 milioane euro)
- Târgu Mureș – Acățari (15 km – 67 milioane euro)
- Târgu Neamț – Moțca (23 km – 103 milioane euro)
În ceea ce privește finanțarea în cadrul POT, grupul civic propune cinci tronsoane care însumează 213 km și un cost estimat de 5,8 miliarde de euro:
- Acățari – Ditrău (77 km – 1,5 miliarde euro)
- Ditrău – Târgu Neamț (95 km – 3,5 miliarde euro)
- Moțca – Târgu Frumos (30 km – 500 milioane euro)
- Golăiești – Ungheni (10 km – 125 milioane euro)
- Pod Ungheni (1,4 km – 100 milioane euro)
Dintre toate tronsoanele de mai sus, în documentația întocmită de mișcarea civică se arată că cel mai important este cel pe relația Târgu Frumos – Golăiești, întrucât sectoare din tronson se suprapun cu trasee ale centurilor ocolitoare în cazul orașelor Iași, Târgu Frumos și Podu Iloaiei, iar oportunitatea construirii este dată și de faptul că rezolvă problema accesului dinspre celelalte județe la amplasamentul Spitalului Regional de Urgență.
„În acest moment, tronsonul de 55 km, din punct de vedere al documentației, se află în faza de finalizare licitație și semnare contract pentru SF + Proiect Tehnic, făcând parte din tronsonul de Autostradă Moțca – Iași – Ungheni iar realizarea acestui tronson, până în 2026, nu ridică probleme, putându-se realiza în intervalul de timp rămas la dispoziție”, se arată în documentație.
Mai jos, puteți consulta documentația care a fost înaintată reprezentanților guvernului de către grupul civic: