Proiecte publice
Două companii sunt interesate să refacă str. Aurel Vlaicu: Conest și Geiger
Primăria a primit două oferte la licitația pentru modernizarea str. Aurel Vlaicu: una de la Conest, iar cealaltă de la Geiger Transilvania. Ambele firme au mai avut contracte încheiate cu Primăria Iași, cu un avantaj clar de partea firmei Conest (rețele de termoficare, linii de tramvai, drumuri etc.). Ultima lucrare executate de Geiger Transilvania pentru PMI a vizat construirea podului peste Bahlui de la Arcadia.
Strada Aurel Vlaicu va fi modernizată pe toată lungimea ei (circa 3 km): pe lângă reabilitarea părții carosabile, vor fi refăcute trotuarele (1.320 mp) și va fi construit un nou pod peste Ciric (pod Aurel Vlaicu), iar valoarea totală a investiției se ridică la 13,2 milioane lei (fără TVA). Fondurile necesare pentru modernizarea străzii sunt asigurate de la bugetul local.
Lucrările de modernizare a căii de rulare pentru tramvaie pe relația Iași – Dancu ar urma să fie finalizate la sfârșitul acestui an, în acest caz fiind vorba despre fonduri europene. Lucrările sunt executate doar până la limita administrativă a Iașului, pentru tronsonsul de pe raza comunei Holboca este în pregătire un proiect inițiat în parteneriat de cele două unități administrativ-teritoriale.