Connect with us

Două hoteluri și o pensiune-restaurant din Iași, scoase la vânzare

Restaurantul Shamrock Inn costă 460.000 euro

Utile

Două hoteluri și o pensiune-restaurant din Iași, scoase la vânzare

Două hoteluri și un cunoscut restaurant din Iași au fost scoase la vânzare. Este vorba despre Hotel Ramada, un hotel-pensiune din Bucium și pensiunea-restaurant Shamrock Inn Iași.

Deocamdată, în cazul Hotelului Ramada nu s-a avansat un preț, dar vânzarea acestuia a fost anunțată zilele trecute. În celelalte două cazuri, au fost publicate anunțuri de vânzare pe site-urile de profil.

Pentru pensiunea-restaurant Shamrock Inn, proprietarii solicită 460.000 euro.

„Actualmente, pensiunea înregistrează profit foarte bun demonstrat de documente contabile, iar motivul vânzării acesteia este altul, nicidecum neprofitabilitatea ei”, se arată în anunțul publicat pe OLX.

Totuși, de pe site-ul Shamrock Inn putem afla că obiectivul este gestionat de firma Komorebi SRL, societate care, anul trecut, a înregistrat pierderi financiare de peste 45.000 lei la o cifră de afaceri de aproape 750.000 lei și un număr mediu de 6 angajați.

Pensiunea are 10 camere și două apartamente, iar restaurantul un număr de 180 locuri (inclusiv terasa).

În ceea ce privește celălalt hotel, este vorba despre o unitate de cazare din Bucium cu 13 camere (în anunțul publicat pe OLX, această unitate nu este identificată precis). Prețul solicitat de proprietar se ridică la 640.000 euro.

Imobilul are demisol, parter, 2 etaje și o mansardă, fiind inaugurat în anul 2008.

„Clădirea este cu destinația turistică și a fost introdusă în circuitul turistic. Destianția poate fi schimbată cu ușurință datorită compartimentării realizată majoritar din gipscarton, astfel potențialul proprietar poate să-și implementze conceptul”, se precizează în anunțul OLX.

Un alt hotel care este scos la vânzare în Iași este „Ildis” din Păcurari. Unitatea este „pe piață” de aproape un an, în septembrie 2019 proprietarii solicitând 2 milioane euro. Acum, prețul a scăzut la 1,7 milioane euro.

„Hotelul Ildis este structurat S+P+3E constructie 2015 și are o suprafață de 1.250 mp în care se regăsesc 18 camere, sală de conferințe cu 60 de locuri, restaurant 50 locuri, parcare, salon de mic dejun, bucătărie dotată cu aparatură profesională”, se arată în anunțul publicat pe OLX zilele trecute.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Utile

To Top