Connect with us

eMAG a inaugurat cel mai mare showroom din Iași

Local

eMAG a inaugurat cel mai mare showroom din Iași

Retailerul eMAG a inaugurat joi cel mai mare showroom din Iași, în incinta Iulius Mall, unde ieșenii pot descoperi noutăți din categoriile smartphone, laptopuri, smart TV, entertainment și electrocasnice, au posibilitatea să testeze branduri cunoscute, să beneficieze de consiliere oferită de către consultanții eMAG, dar și acces la pick-up point.

Iulius Mall Iași își completează mixul de retail și găzduiește cel mai mare showroom din Iași al eMAG. Noua locație are o suprafață de 450 mp, un design modern și permite expunerea unei varietăți de peste 700 de produse, asigurând și servicii de instalare software și consultanță. Vizitatorii se pot bucura și de zone dedicate unor branduri cunoscute, iar spațiul de depozitare eficient și inovator va permite livrarea în timp foarte scurt a unei game largi de produse.

„În urmă cu 13 ani, eMAG deschidea primul showroom la Iași și primul în afara Capitalei, mizând pe potențialul economic al orașului și pe apetența pentru nou a ieșenilor. Mă bucur că prezența noastră aici este, începând de astăzi, mai puternică și că, în felul acesta, putem fi și mai aproape de clienții noștri, care au de acum acces mai rapid la ultimele noutăți în materie de tehnologie și la servicii de consultanță care le vor facilita luarea celor mai bune decizii de achiziție”, a declarat Dan Palage, director retail eMAG.

„Prin inaugurarea showroom-ului eMAG, Iulius Mall Iași își continuă direcția de dezvoltare spre publicul tânăr, care iubește tehnologia, tendințele și tot ce este nou. Parteneriatul cu eMAG la Iași reprezintă o continuare a extinderii sale în întreaga rețea națională Iulius Mall, după Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava, prin care susținem evoluția retailului omnichannel și, în același timp, oferim publicului noi facilități, de tip pick-up”, a spus Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS.

Ieșenii vor beneficia și de consiliere directă din partea consultanților eMAG, iar în perioada 27 mai – 2 iunie 2021 vor avea parte de o mulțime de oferte disponibile doar în acest showroom.

Clienții se pot bucura de reduceri de până la 20%, astfel: 10% la televizoare, imprimante, PC-uri și laptopuri sau produse electrocasnice mici; 15% la uscătoare de rufe, cuptoare incorporabile și cuptoare cu microunde, plite, hote, aragazuri, telefoane mobile, tablete; 20% la periferice.

Showroom-ul eMAG din Iași beneficiază de certificatul DEKRA Trusted Facility, care certifică faptul că spațiul eMAG este unul sigur, în care normele de sănătate și securitate sunt respectate.

eMAG are în prezent 23 de showroom-uri în țară, dar și în Bulgaria și Ungaria.

Sursa: comunicat de presă al companiei Iulius

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top