Investiții private
Grupul german mateco a deschis un nou sediu operațional la Iași
Grupul german mateco, furnizor de echipamente pentru lucrul la înălțime, a anunțat deschiderea oficială a noului său sediu operațional la Iași. Potrivit companiei, activitatea locală a fost transferată integral într-un spațiu nou, construit după standardele utilizate de grup la nivel internațional.
Reprezentanții companiei susțin că noul sediu din Iași va deveni modelul operațional pentru modernizarea întregii rețele mateco din România. În prezent, compania operează 11 locații la nivel național, iar următoarele puncte de lucru incluse în planul de modernizare sunt cele din Cluj-Napoca, Brașov și Constanța.
- Grupul mateco a fost fondat în 1973 la Stuttgart, în Germania. Ulterior, compania a devenit unul dintre cei mai mari operatori de închiriere de platforme și utilaje pentru lucru la înălțime din Germania și Europa. În 2012 a fost preluată de grupul belgian TVH, iar din 2021 funcționează ca entitate independentă controlată de familia Vanhalst, cu holding în Luxemburg.
Pentru inaugurarea noului sediu, compania a organizat un eveniment de tip Open Day la care au participat antreprenori din regiunea Moldovei, parteneri comerciali și furnizori internaționali. La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai conducerii internaționale a grupului, printre care Pascal Vanhalst, proprietarul grupului mateco, și Anthony Pille, directorul mateco pentru Europa de Est.
- Citește și O firmă ieșeană se extinde în parcul industrial Miroslava: va construi o nouă hală de producție
Invitații au avut acces la un tur tehnic al noii baze operaționale, unde au fost prezentate fluxurile logistice, modul de gestionare a flotei de utilaje și facilitățile tehnice destinate proiectelor din regiune.
„Zona Moldovei este într-o continuă dezvoltare, iar noi am simțit nevoia să ținem pasul cu dinamica partenerilor noștri de aici. Mutarea operațiunilor din Iași într-un sediu la standarde internaționale era pasul firesc și necesar. Concret, pentru clienții noștri, acest lucru înseamnă că ne vom mișca mai repede, procesele vor fi mai sigure, iar soluțiile tehnice pe care le oferim se vor plia exact pe dimensiunea și nevoile șantierelor lor”, a declarat Cristian Hiver, director general mateco România.
Potrivit companiei, noul sediu include o clădire administrativă cu regim P+2 și o suprafață de 420 mp, o hală de 600 mp destinată activităților operaționale și o curte de aproximativ 4.500 mp pentru încărcarea și descărcarea echipamentelor.
mateco România este o companie specializată în închirierea de utilaje și echipamente pentru lucru la înălțime – în principal nacele, platforme autoridicatoare, telehandlere și alte utilaje folosite în construcții, industrie, logistică și infrastructură.





