Utile
Iași: Creștere cu 5,2% a autorizațiilor rezidențiale în primele 8 luni ale anului
Numărul de autorizații pentru clădiri rezidențiale a crescut, în județul Iași, cu 5,2% în intervalul ianuarie – august 2020 față de perioada similară a anului trecut. Conform unui raport al Direcției Județene de Statistică (DJS), au fost eliberate aproape 1.700 de autorizații. O concluzie importantă raportului vizează faptul că această creștere se manifestă în mediul rural, în timp ce în mediul urban este înregistrată o scădere.
„În primele opt luni ale anului 2020, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate pe total județ, a fost de 1698, cu 5,2% mai multe comparativ cu perioada similară din anul 2019; pe medii de rezidență, s-a înregistrat o scădere cu 9,2% (-22 autorizații) în mediul urban și o creștere cu 7,7% (+106 autorizații) în mediul rural”, se arată în raportul DJS.