Arhitectură și urbanism
Iașul devine pentru două zile capitala dezvoltării urbane: peste 300 de decidenți vin la summitul TILIA
IULIUS anunță lansarea TILIA – Today’s Ideas and Leadership In Action (Summitul Orașelor din România), o inițiativă națională care își propune să aducă în același cadru administrația, investitorii și experții pentru a discuta soluții concrete de dezvoltare urbană: planificare și mobilitate, parteneriate public-private și locuire accesibilă. Prima ediție va avea loc la Iași, în perioada 23-24 aprilie 2026, la Palatul Culturii, conform unui comunicat primit la redacție.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), instituție cu rol activ în finanțarea proiectelor urbane din România. Potrivit organizatorilor, obiectivul este conectarea ideilor de planificare urbană cu mecanismele reale de finanțare și implementare.
Peste 300 de invitați (primari, arhitecți, urbaniști, reprezentanți ai instituțiilor financiare, mediului academic și societății civile) sunt așteptați să participe la dezbateri care vor acoperi teme precum mobilitatea urbană, parteneriatele public-private sau locuirea accesibilă. Summitul va fi completat de o expoziție de arhitectură în premieră națională care va putea fi vizitată la Palatul Culturii, între 7 aprilie și 3 mai.
Structura summitului este împărțită în două direcții principale: prima zi este dedicată viziunii și designului urban, cu accent pe modele și studii de caz internaționale, în timp ce a doua zi va aborda zona de finanțare și implementare, inclusiv mecanismele prin care proiectele urbane pot fi puse în practică.
În paralel cu summitul, la Palatul Culturii va fi organizată, în premieră pentru România, expoziția „Future Proof” a biroului internațional de arhitectură Foster + Partners. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 7 aprilie – 3 mai și va include machete și modele ale unor proiecte de referință la nivel global, precum Apple Park, Great Court din British Museum sau Reichstag din Berlin.
„Aceasta este o oportunitate extraordinară de a prezenta peste cinci decenii de activitate ale studioului nostru locuitorilor din Iași – în interiorul unei clădiri remarcabile, Palatul Culturii. Expoziția pune în lumină abordarea noastră, dintotdeauna definită de un angajament orientat spre viitor față de inovație și design responsabil” a declarat Maximilian Zielinski, Senior Partner, Foster + Partners.
- Detalii complete despre summit pot fi consultate pe site-ul dedicat evenimentului.
Expoziția va fi completată de un masterclass susținut de echipa biroului de arhitectură de renume mondial, dedicat profesioniștilor din domeniul arhitecturii și urbanismului. Foster + Partners colaborează cu IULIUS în două proiecte aflate în dezvoltare: remodelarea ansamblului mixt Palas de lângă Palatul Culturii din Iaşi şi viziunea privind reconversia urbană a 38 de hectare foste industriale din zona centrală a Constanței.
Inițiatorii proiectului susțin că TILIA este gândit ca un demers anual, care să devină o platformă de dialog între actorii implicați în dezvoltarea orașelor, cu accent pe soluții aplicabile și colaborări concrete.
„De multe ori vorbim despre orașe fie în termeni de viitor, fie privind înapoi. Prin TILIA ne dorim să aducem conversația în prezent, către ce putem face concret, astăzi, pentru orașele în care trăim. Am gândit acest demers ca un cadru în care administrații, investitori, arhitecți, mediul academic și societatea civilă lucrează împreună, nu doar pentru a genera idei, ci pentru a le transforma în soluții aplicabile, bazate pe exemple reale, pe aplicarea lecțiilor învățate și pe schimbul bunelor practici” a declarat Raluca Munteanu, director de dezvoltare al IULIUS.

Lansarea summitului vine într-un context în care tot mai multe proiecte urbane depind de accesul la finanțare și de capacitatea administrațiilor de a implementa parteneriate complexe, inclusiv cu investitori privați și instituții financiare internaționale.
„BERD este încântată să fie partenerul IULIUS în TILIA, aducând orașele României în prim-plan și colaborând pentru a trasa direcții concrete către spații urbane mai verzi, standarde de locuire mai ridicate și comunități mai incluzive. Suntem bucuroși să ne punem expertiza la dispoziție pentru a sprijini implementarea acestei inițiative”, a declarat Victoria Zinchuk, BERD Head of Office, România.
În cadrului evenimentului de la Iași, reprezentanți ai băncilor comerciale, ai instituțiilor financiare internaționale de dezvoltare alături de experți în politici publice vor dezbate provocările actuale ale orașelor, de la finanțare la cadrul legislativ, cu obiectivul de a genera soluții care apoi pot fi preluate de către toți actorii implicați.






