Investiții private
Încep lucrările la ansamblul Fiald din Copou: în primă fază vor fi amenajate peste 230 de apartamente
Compania Fiald Imobiliare a obținut o primă autorizație de la Primărie pentru proiectul de construire a unui ansamblu de blocuri cu 7 etaje, complex care, în final, va cuprinde peste 1.000 de apartamente. În prima etapă, vor fi amenajate 231 de apartamente în trei blocuri. Investiția este derulată în Dealul Zorilor, aproape de aleea Mihail Sadoveanu.
Conform informațiilor APIX.ro, autorizația a fost eliberată săptămâna trecută: actul urbanistic vizează și amenajarea a 291 de locuri de parcare. Plenul Consiliului Local (CL) a aprobat planul urbanistic zonal încă din luna noiembrie 2022, dar proiectul a fost blocat o perioadă din cauza unor probleme legate de căile de acces.
Potrivit proiectului de PUZ, Fiald Imobiliare are în plan construirea a 12 blocuri cu un regim de înălţime demisol, parter şi 7 etaje. Imobilele vor cuprinde, în final, peste 1.000 de apartamente.
Problema acestui proiect a fost că, inițial, recepția tuturor blocurilor era condiționată de finalizarea tuturor sectoarelor de drum propusă în cadrul investiției. Ulterior, plenul CL a acceptat ca recepția celor 12 blocuri să fie făcută treptat și condiționat de finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a sectoarelor de drum.