Proiecte publice
Încep lucrările la ansamblul Frumoasa
Primăria Iași a semnat contractul de lucrări privind reabilitarea ansamblului Mănăstirii Frumoasa. Constructorul este Conest, firmă ce și-a adjudecat o licitație organizată de municipalitate, iar valoarea contractului se ridică la aproape 21 milioane lei (inclusiv TVA).
Fondurile sunt asigurate prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 pe axa 5, respectiv pe o linie de finanțare privind restaurarea patrimoniului cultural.
În proiect au fost incluse cinci construcţii unde vor fi executate lucrări: Biserica „Sf. Voievozi“ (construită între anii 1836 – 1839), Palatul de pe ziduri (1816 – 1819), Palatul pentru femei (1727 – 1733), Turn Clopotniţă (1819 – 1833) şi Zidul de incintă (1726 – 1733).
„Contractul a fost semnat cu constructorul şi a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, fiind predat şi amplasamentul şi sperăm să vedem finalitatea proiectului undeva spre sfârşitul anului 2020. Valoarea proiectului este de aproximativ 21 milioane lei“, a declarat primarul Mihai Chirica.
Conform oficialilor municipalității, obiectivele de patrimoniu din cadrul proiectului Frumoasa au o suprafaţă construită desfăşurată de aproape 3.300 mp. Proiectul mai prevede amenajarea a 2.400 mp de spaţii verzi, a peste 1.300 mp de trotuare şi alei pietonale şi peste 760 mp de alei carosabile. De asemenea, vor fi realizate cinci locuri de parcare în incintă şi vor fi amplasate 12 elemente de mobilier urban (opt stâlpi decorativi iluminat exterior şi patru coşuri deşeuri cu colectare selectivă).
„Am semnat deja contractul cu Complexul Muzeal Moldova pentru descărcarea arheologică, vor începe aceste activităţi care sunt primele necesare pentru stabilirea sitului arheologic şi în ce condiţii vom lucra acolo. Achiesem la dorinţa dvs. (exprimată de primar, n.r.) de a finaliza contractul în 2020 (cu aproape un an mai devreme, n.r.)“, a declarat Irinel Tofan, director general al Conest.
Unul dintre obiectivele specifice ale proiectului vizează creşterea cu 10% a numărului mediu anual de vizitatori. În 2016, la Mănăstirea Frumoasa au fost 24.204 de vizitatori.