Connect with us

Invitație: New Iași Architecture – spații culturale și educaționale

Arhitectură și urbanism

Invitație: New Iași Architecture – spații culturale și educaționale

OAR Iași vă invită la evenimentul New Iași Architecture- spații culturale și educaționale, vineri, 8 decembrie 2023, organizat în parteneriat cu SHARE architects, PRO Event, un eveniment inspirațional ce va aduce laolaltă arhitecți, personalități ieșene, voci importante din societatea civilă și mediul academic, alături de care ne propunem să petrecem o seară plăcută, într-o atmosferă relaxată, urmărind prezentări și  dezbateri interesante, prezentate pentru prima oară la Iași.

În cadrul efortului comun de a aduce Iașul pe harta evenimentelor culturale importante, OAR Iași și-a asumat misiunea de a deveni o platformă de comunicare și promovare a membrilor noștri alături de o reprezentare reală a interesului lor în societate și în relațiile acestora cu alte instituții. Astfel, dorim să vă invităm alături de noi la Palatul Braunstein:

  • la ora 17.00 va avea loc deschiderea oficială și o dezbatere inspirațională. despre rolul inteligenței artificiale și al neuroștiințelor în evoluția arhitecturii contemporane, moderată de colega noastra, arh Andreea Robu-Movilă, doctor în arhitectură cu tema imaginarului algoritmic în arhitectură, curator Architectural Intelligence Conference, publisher SHARE Architects, având ca parteneri de discuție pe arh. Raluca ȘOAITĂ, fondator TESSERACT, autoarea proiectului spitalului Dăruiește Viața, reputatul neuro-chirirg ieșean MD, Ph.D. Bogdan Iliescu, și dr. ing. Adrian Brezulianu, CEO Greensoft, doctor în Electronică,  urmată de prezentările celor patru arhitecți invitați
  • de la ora 19.00 ne vom relaxa cu un recital de cântece de Crăciun și vom discuta liber, într-o atmosferă prietenoasă, despre rolul pe care arhitecții îl pot avea în societatea ieșeană contemporană, alături de invitați ieșeni care au ales să se implice în această inițiativă a OAR Iași.

Cei patru arhitecți invitați de această dată reprezintă voci puternice în arhitectura europeană contemporană și ne vor prezenta propria viziune despre rolul pe care spațiile culturale și de învățământ îl au în definirea identității societăți contemporane.

Francois Valentiny, (Luxemburg), se remarcă prin design îndrăzneț, aproape futuriste, cu caracter aparte. Pentru el, arhitectura reprezintă o modalitate minunată de a spune adio propriilor probleme și de a se ocupa de problemele altor oameni. Predă arhitectură de la Trier la Viena și până la Shanghai și a fost numit unul dintre cei mai buni o sută de arhitecți din lume în Coreea în 2016 de către colegii săi. În 2018 i s-a acordat Marea Decorație a Meritului de către Landul Salzburg.

Johannes Baar-Baarenfels (Austria), a studiat la Universitatea Tehnică din Viena, unde a obținut o diplomă sub îndrumarea Profesorului Helmut Richter. A susținut prelegeri la universitățile din Sofia, București, Timișoara, Viena și Mumbai. A înființat firma Baar-Baarenfels Architects în 1991 și a fost profesor asistent la Institutul de Arhitectură și Design al Universității Tehnice din Viena între 2002 și 2008.

Andreas Vardas (Cipru) absolvent al Bartlett School of Architecture, UCL, se concentrează pe proiecte de case individuale, dezvoltări imobiliare și clădiri publice. Cu membri în RIBA și ETEK, studioul a câștigat premii în competiții, inclusiv premiul Președintelui Republicii Cipru și a reprezentat Cipru la premiul european Mies Van Der Rohe. Abordarea lor de proiectare se axează pe un răspuns arhitectural clar la amplasament și cerințe clientului, cu o formă simplă și funcțională, eliminând ornamentația în favoarea detaliilor simple și frumoase.

Etan Kimmel (Israel) s-a implicat în conservarea și reabilitarea cartierului istoric Neve Tzedek din Tel Aviv. De-a lungul anilor, a câștigat mai multe competiții naționale pentru proiecte publice de înaltă notorietate în Israel, cum ar fi extinderea noului complex guvernamental (“Kiryat Hamemshala”) din Ierusalim, Muzeul Davidson din Parcul Arheologic lângă Zidul de Vest și Centrul Memorial pentru victimele militare israeliene de la Muntele Herzl. A câștigat primul premiu în competiția internațională Dedalo Minosse și premiul RIBA pentru excelență internațională în 2018 pentru Memorialul Național de la Muntele Herzl.

Vă așteptăm deci, vineri, după ora 17.00, la Palatul Braunstein, la Cupola de la etajul 4.

Galerie foto

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Începând cu luna martie 2023, Apix.ro găzduiește articole scrise de Ordinul Arhitecților din România, filiala Iași, în urma unui parteneriat cu organizația profesională. Detalii despre activitățile OAR Iași pot fi consultate pe site-ul https://oar-iasi.ro.

Articole din categoria Arhitectură și urbanism

To Top