Proiecte publice
La aeroport se pregătește prima lopată pentru terminalul T4: organizarea de șantier e în toi
Constructorul terminalului T4 are în desfășurare lucrările de amenajare a șantierului, lucrări care au afectat deja unele facilități ale aerogării. Conducerea aeroportului spune că traficul aerian nu va fi afectat.
„Lucrările au afectat deja o porțiune considerabilă din parcarea existentă (în special în zona curbei), ca urmare a relocării utilităților și devierii căii de acces spre terminal, intervenții necesare pentru pregătirea terenului unde va fi ridicat noul terminal T4, ce va avea o suprafață desfășurată de peste 31.000 de mp”, se arată într-o informare a aerogării ieșene.
Potrivit sursei citate, mașinile parcate în zona de lucru au fost mutate pentru a fi protejate, iar autoturismele ce staționează de peste 30 de zile urmează să fie relocate în parcarea de lungă durată, amenajată în zona hangarului de mentenanță și care va funcționa cât timp va fi necesar.
- Citește și Demolări la Aeroport: opt construcții sunt puse la pământ pentru a face loc noului terminal
„Pe această cale, dorim să ne cerem scuze pentru disconfortul creat tuturor celor care ajung la Aeroportul Iași. Totodată, ieșenilor care au programate călătorii cu avionul le recomandăm să folosească alte mijloace de transport spre aeroport: autobuzul linia 50, serviciile de taxi și ride sharing”, mai spun oficialii aerogării.
Aceștia au adăugat că, până la finalul lunii decembrie 2023, Iașul va avea un nou terminal de 8 ori mai mare decât actualul terminal T3, respectiv o parcare extinsă, investiție ce va mai cuprinde: înlocuirea sistemului de gestionare și plată a parcării, reconfigurarea și suplimentarea căilor de acces în fața terminalelor, realizarea de sensuri giratorii etc.