Național
Lista restricțiilor care intră în vigoare de luni/Evenimentele private sunt interzise
Lista cu noile restricții care vor intra în vigoare de luni, 25 octombrie a apărut în Monitorul Oficial. Printre altele, evenimentele private sunt interzise pentru o perioadă de 30 zile în cazul persoanelor nevaccinate.
Noile restricții care vor intra luni în vigoare în România:
- interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00-05:00, cu anumite excepții;
- interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 21:00-05:00;
- activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05:00-21:00;
- interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;
- interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive;
- accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;
- organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați;
- accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;
- abilitarea Ministerului Educației în vederea emiterii ordinului de ministru privind modificarea structurii anului școlar 2021-2022;
- instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
Excepțiile la carantina de noapte:
- a) deplasarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
- b) deplasarea persoanelor în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- c) deplasarea persoanelor pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- d) deplasări ale persoanelor în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- e) deplasarea persoanelor din motive justificate, precum vaccinarea, îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;