Proiecte publice
Miroslava: Rezidenții parcurilor industriale beneficiază de scutiri la plată de 2 mil. euro
Consiliul Local (CL) Miroslava a aprobat recent o hotărâre pentru instituirea unei scheme locale de minimis prin intermediul căreia sunt acordate facilități fiscale către rezidenții parcurilor industriale.
Bugetul total al programului pentru perioada 2021 – 2023 este estimat la 8,7 milioane lei pentru un număr de 55 de beneficiari.
„Obiectivul principal al schemei de minimis îl reprezintă stimularea dezvoltării locale în comuna Miroslava, atragerea de investiții, prin acordarea de facilități fiscale rezidenților parcurilor industriale, inclusiv societăților administrator a parcurilor. Aceste facilități fiscale constau în acordarea de reduceri la plata impozitului sau taxei pe clădiri în scopul dezvoltării economico – sociale durabile și eficiente”, se arată în hotărârea consilierilor locali din Miroslava.
Conform documentului citat, scutirea la plată este aplicată la nivel de 100% din valoarea impozabilă a clădirilor. Una dintre obligațiile investitorilor constă în menținerea investiției realizate în funcțiune pe întreaga perioadă de acordare a ajutorului de minimis.
Chiar dacă Primăria Miroslava oferă facilități fiscale de 100% la impozitul pe clădiri, veniturile la bugetul comunei sunt compensate cu cele provenite, de exemplu, din impozitul pe venit. Facilitatea fiscală pentru marii investitori poate aduce economii importante companiilor, în condițiile în care valoarea scutirii la plată poate fi mai mare față de redevența pe care o plătește la Primărie în baza contractului de folosință a terenului.
De exemplu, la o investiție de un milion de euro realizată pe un teren de 1 ha, scutirea de taxe ajunge la 15.000 euro/an, în timp ce redevența anuală este de 9.000 euro (0,9 euro/mp/an). În schimb, comunitatea locală beneficiază de fonduri indirecte de pe urma exploatării parcului, principala sursă fiind impozitul pe venit.
Hotărârea consilierilor locali din Miroslava poate fi consultată mai jos: