Repere istorice
Monumentul „Obeliscul cu Lei” va fi restaurat: contract de un milion de lei
Primăria a lansat o licitație de proiectare și execuție cu o valoare a contractului estimată la circa un milion de lei pentru restaurarea monumentului „Obeliscul cu Lei” din parcul Copou, monument ridicat la mijlocul secolului al XIX-lea.
Odată ce va fi semnat un contract, lucrările de restaurare a monumentului „Obeliscul cu lei” trebuie finalizate în cel mult 14 luni. Monumentul este amplasat în parcul Copou, iar la construcția edificiului au participat mai mulți arhitecți, lucrările fiind duse la bun sfârșit de Gheorghe Asachi în anii 1840.
„Monumentul este format dintr-un soclu masiv de piatră pe care sunt așezate patru statui sculptate sub formă de lei. Pe spatele celor patru lei reazămă un paralelipiped din piatră, iar de pe acesta se înalță un obelisc cu forma tronconică realizat din blocuri de piatră dispuse verticale unele peste altele”, este descrierea monumentului care figurează în caietul de sarcini al licitației.
Obeliscul este format din 7 blocuri de piatră cu o înălțime totală de peste 7 metri. În urma expertizei tehnice realizate de Primăriei a rezultat că sunt necesare, din punct de vedere structural, lucrări de refacere a sistematizării verticale (inclusiv a treptelor din piatră), curățarea elementelor scheletului metalic și protejarea acestora prin grunduire sau vopsire și injectări sau chituiri rosturi acolo unde este cazul. „În vederea punerii mai bine în evidență a monumentului, cota terenului amenajat va fi coborâtă și astfel vor fi evidențiate cele trei trepte ale soclului. Finisajul existent din beton al celor patru alei care converg către monument va fi înlocuit cu un finisaj din piatră cubică”, se mai precizează în documentație.
O noutate este că la monument va fi instalat un sistem de iluminat arhitectural. De asemenea, pentru supravegherea zonei perimetrale va fi montat un sistem video în circuit închis. Valoarea estimată a contractului de restaurare a monumentului ajunge la aproape 950.000 lei, fără TVA, iar firmele interesate pot depune oferte cel târziu pe 5 iulie. „Obeliscul cu Lei” a fost construit la mijlocul secolului al XIX-lea.
Conform studiului istoric, lucrările au început sub îndrumarea unui arhitect vienez (1834-1836), au fost continuate de un inginer rus (1836 – 1841) și au fost finalizate de Gheorghe Asachi (1841 – 1844, cu precizarea că anul finalizării nu este unanim acceptat de istorici).