Proiecte publice
Noi extinderi în complexul Institutului de Oncologie din Sărărie
Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași se va extinde în zona Sărărie cu noi clădiri destinate serviciilor medicale. În prezent, este în curs de aprobare un proiect urbanistic pentru reamenajarea clădirii terapie de zi și blocului alimentar. În imediata apropiere este prevăzută construirea unui centru de terapie cu protoni aprobat la nivelul Primăriei în vara anului 2022.
Amplasamentul este pe str. Sărărie 177B, unde se află deja în exploatare Centrul de screening și diagnostic în boli oncologice. Clădirea din vecinătatea acestui centru va fi reabilitată, modernizată, dotată și extinsă, conform proiectului urbanistic.
Imobilul este prevăzut cu un regim subsol, parter și 2 etaje. În prezent, proiectul urbanistic este în faza de consultare publică și urmează să fie aprobat de Consiliul Local (CL) cel târziu în toamna acestui an. Alături de proiectul privind centru de terapie cu protoni, IRO are la dispoziție un teren de aproape jumătate de hectar pentru a amenaja cele două extinderi.