Repere istorice
O construcție edificată acum aproape 200 de ani va fi reabilitată
Consiliul Județean (CJ) Iași a demarat un proiect pentru reabilitarea Muzeului „M. Sadoveanu” în cadrul unui program transfrontalier, valoarea investiției, care cuprinde și un obiectiv cultural din Republica Moldova, fiind estimată la circa 1,6 milioane euro.
Casa Memorială „M. Sadoveanu” a fost inaugurată în anul 1980, după ce a făcut obiectul unui proces de restaurare. Amprenta la sol a construcției este de 300 mp, iar suprafața desfășurată de 700 mp. Clădirea a fost edificată în anul 1842, având un regim de înălțime cu demisol, parter și un turn.
- Citește și UAIC a inaugurat lucrările la clădirea fostei închisori din Fundație care va găzdui spații didactice
În prezent, construcția are numeroase deteriorări, în special fisuri în zidărie și pereți. Turnul este într-o stare precară, iar finisajele interioare și exterioare sunt degradate. Lucrările prevăzute în proiect nu vor modifica ariile construite și desfășurate ale casei scriitorului.
Proiectul va fi finanțat prin intermediul Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova. „În parteneriat cu Consiliul Raional Hincesti, am depus proiectul IS HI interactiv culture prin care vor fi reabilitate două obiective de patrimoniu cultural: Muzeul Mihail Sadoveanu – Județul Iasi și Castelul Vânătoresc din cadrul Ansamblului Muzeal Manuc Bei – Raionul Hîncești”, se arată într-o informare a CJ Iași.