Proiecte publice
O nouă licitație PNRR lansată de Primăria Iași: va fi modernizată o grădiniță
Primăria Iași a lansat o nouă licitație cu finanțare PNRR, de această dată fiind vorba despre reabilitarea unui corp (C1) al Grădiniței cu program normal nr. 15, în condițiile în care valoarea contractului ajunge în jur de 1,5 milioane lei.
Unitatea de învățământ preșcolar se află pe Aleea Păcurari, nr. 2. Grădinița se află pe un teren cu o suprafață de circa 1.500 mp, fiind în administrarea Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” (nr. 17). „În prezent, pe amplasament este edificată o construcție cu suprafața construită de 370 mp și un regim de înălțime parter și un etaj, cu destinația – construcții administrative și social culturale”, se arată în caietul de sarcini.
- Citește și Investiție de peste 21 mil. lei la un spital ieșean: fondurile sunt asigurate în cadrul PNRR
Proiectul este finanțat prin intermediul PNRR, în ultimele săptămâni fiind lansate mai multe licitații legate de reabilitarea energetică a mai multor unități de învățământ, după cum urmează (accesând linkul în cazul fiecărei școli veți putea consulta anunțul din SEAP aferent procedurii):
- Colegiul Ioan C Stefanescu. corp C1, C8, C5 și C6 – contract în valoare de 26,8 milioane lei
- Școala Gimnazială „George Coșbuc” – contract în valoare de 7,05 milioane lei
- Corp C1 clădire cămin Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții – contract în valoare de 6,8 milioane lei
- Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” – contract în valoare de 6,1 milioane lei
- Școala Gimnazială „Elena Cuza” – contract în valoare de 5,7 milioane lei
- Liceul Tehnologic „Petru Poni” – contract în valoare de 4,6 milioane lei
- Colegiul Tehnologic „Dimitrie Leonida” – contract în valoare de 4,4 milioane lei
- Școala Primară „Petru Poni” – contract în valoare de 2,3 milioane lei
Toate lucrările enumerate mai sus au o valoare cumulată de peste 65 milioane lei, fără TVA.
Primăria Iași mai are în desfășurare o licitație importantă legată de sistemul de învățământ: reabilitarea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”. Procedura a fost lansată în martie 2023, dar încă nu are un câștigător definitiv.
În acest sens a fost o bâlbâială a instituției: în iulie a câștigat Iasicon, în august Grup Construcții Est. Iasicon a contestat și a avut câștig de cauză, iar Primăria trebuie să reevalueze ofertele (vezi evoluția licitației în SEAP). În acest caz, valoarea contractului se ridică la aproape 70 milioane lei, iar banii sunt asigurați prin intermediul unui program guvernamental.