Connect with us

Primăria comandă din nou masterplanul velo: contractul ajunge la aceeași firmă UPDATE

inlaturare indicator piste de biciclete Iasi

Local

Primăria comandă din nou masterplanul velo: contractul ajunge la aceeași firmă UPDATE

UPDATE. Ulterior publicării acestui articol, surse din administrația locală ne-au transmis că acordul contractual semnat în martie 2022 pentru masterplanul velo nu a fost dus la bun sfârșit, iar Primăria Iași nu ar fi efectuat plăți în cadrul contractului: masterplanul, deși a fost dezbătut public, nu a fost recepționat efectiv. Potrivit surselor APIX.ro, lucrurile s-au împotmolit în etapa de proiectare tehnică, iar contractul a rămas „în aer”. În același timp, Primăria a rămas în posesia variantei draft a Masterplanului, cea care a făcut obiectul dezbaterii publice din 2023.

Știrea inițială:

Primăria Iași a semnat contractul pentru întocmirea unui masterplan velo al Iașului: firma Geoartis va încasa aproape 200.000 lei pentru a elabora documentul în maximum 6 luni. Aceeași firmă a fost contractată de municipalitate în anul 2022 tot pentru realizarea unui masterplan velo extins (325.000 lei), dar documentația nu a fost valorificată în vreun fel de instituție. Culmea: caietul de sarcini din iulie 2026 preia „copy-paste” parte din documentația care a stat la baza licitației din urmă cu patru ani. Achiziția din 2026 este mai restrânsă față de cea din 2022: cea actuală vizează un document de planificare, în timp ce achiziția veche viza inclusiv parte de proiectare.

Semnarea contractului vine la scurt timp după ce comunitatea bicicliștilor a semnalat desființarea pistelor din municipiu în urma dezafectării indicatoarelor. Măsura a fost implementată intempestiv de Primărie și nu a fost anunțată public. Ulterior, municipalitatea a susținut că pistele nu sunt desființate și, mai mult, pe unele le-a revopsit peste noapte. Societatea civilă a reclamat încă de acum cinci ani că pistele de pe raza municipiului Iași sunt necoforme.

Primul contract pentru un masterplan velo a fost semnat în primăvara anului 2022. Geoartis a încasat 325.000 lei, fără TVA, iar documentul a fost inclusiv dezbătut public în vara anului 2023. La vremea respectivă, APIX.ro a prezentat în detaliu masterplanul care, în cele din urmă, nu a avut o finalitate. Primăria nu a explicat public care au fost motivele pentru care acel masterplan plătit din bani publici a fost practic abandonat. În schimb, la trei ani distanță și pe fondul nemulțumirilor exprimate de comunitatea bicicliștilor, municipalitatea a contractat aceeași firmă pentru realizarea unui nou masterplan.

anunturi SEAP
În partea de sus este rezultatul licitației din 2022, iar în partea de jos achiziția directă din 20 iulie 2026

Caietul de sarcini care a stat la baza noii achiziții este extrem de similar cu cel realizat de Primăria Iași în octombrie 2021 care a stat la baza licitației atribuite în martie 2022: imaginile utilizate sunt aceleași, iar partea scrisă este identică la unele capitole.

„Ca text și structură administrativă, documentele au o similitudine de circa 40–50%. În primele capitole, similitudinea urcă la 80–90%, fiind numeroase pasaje identice sau aproape identice. Raportat însă strict la livrabilele contractuale, similitudinea este mai redusă, de 25–35%. Noul contract este mai restrâns în zona proiectării efective și mai amplu în zona de strategie, ghiduri și planificare. Documentul din 2026 reciclează însă masiv justificarea și descrierea generală din caietul de sarcini din 2021”, este concluzia unei analize a celor două documentații, realizată cu instrumente de inteligență artificială.

prima pagina caiete de sarcini
Prima pagină a caietului de sarcini: 2026 (stânga) versus 2021 (dreapta)

Achiziția din iulie 2026 are ca scop „Realizarea Masterplanului pentru circulația bicicletelor în Municipiul Iași”. Dar, în momentul în care funcționarii Primăriei au întocmit caietul de sarcini au avut o scăpare: au preluat capitole întregi din vechea documentație, iar în conținutul caietului de sarcini nou apare denumirea veche a achiziției: Realizarea Master Planului pentru circulația bicicletelor și proiectare, taxe, avize pentru amenajare piste de biciclete pe arterele municipiului Iași. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care achiziția nouă este mai restrânsă față de cea veche, fiind vorba despre un document de planificare (analiză, definirea rețelei velo, prioritizarea investițiilor, bază GIS, ghiduri de proiectare) și nu cuprinde parte de proiectare.

  • Descarcă caietul de sarcini din 2021 și caietul de sarcini din 2026. Diferența majoră între cele două achiziții: contractul anterior a fost semnat în urma unei licitații, în timp ce contractul actual a făcut obiectul unei încredințări directe – valoarea de 198.000 lei este sub pragul impus de lege pentru proceduri simplificate. Achiziția directă permite semnarea rapidă a unui contract, în timp ce o procedură de licitație poate fi una de durată.
continut identic caiete de sarcini

Capitolul „Contextul realizării achiziției” este identic în cele două caiete de sarcini

anunt masterplan 2023
Anunțul publicat pe site-ul Primăriei, în data de 4 august 2023 – consultare publică Masterplan velo: proiectul anterior este în continuare disponibil pentru descărcare

Un alt contract Primăria – Geoartis a fost încheiat tot în 2022: 30.000 lei pentru proiectarea pistei Copou – Tudor Vladimirescu, documentație care, de asemenea, nu avut vreo finalitate.

Aricole din categoria Local

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top