Connect with us

Primul aparthotel din zona centrală: patru corpuri de clădire

Zona în care va fi construit aparthotelul

Investiții private

Primul aparthotel din zona centrală: patru corpuri de clădire

Un consilier local va construi patru corpuri de clădire în zona centrală, imobile ce vor forma un centru hotelier. Proiectul aparține Violetei Găburici, cunoscută pentru afacerea Ravioli. Fluxul APIX a scris prima dată pe această temă AICI. (notă: în textul precedent, fluxul APIX a luat în considerare întreaga suprafață aflată în proprietatea consilierului local).

Inițiatorul proiectului vrea să desființeze o zonă de producție pe care să o mute în altă parte din oraș. Intenția consilierului local este de a amenaja apartamente pe care să le închirieze în regim booking (aparthotel).

Amplasamentul centrului hotelier:

 

Unul dintre imobile va avea un regim de înălțime de demisol, parter și șase etaje, iar celelalte vor fi de 3, 4 și 5 etaje. Proiectul va fi implementat de Concept MSG Trade, firma consilierului local Violeta Găburici. Important de precizat este că Găburici face parte din Comisia de urbanism a Consiliului Local, for care dezbate acest proiect.

Dezvoltatorul are la dispoziție o suprafață totală de 1.570 mp, iar indicatori urbanistici propuși sunt: înălțime maximă – 22 metri, procent de ocupare a terenului de aproape 63% și un coeficient de utilizare a terenului egal cu 3 (raportul dintre suprafața desfășurată construită și suprafața parcelei). La un astfel de CUT, dezvoltatorul poate amenaja, de exemplu, 40 de apartamente cu o suprafață medie de 100 mp. Suma minimă de închiriere în regim booking pentru zona centrală este de 40-50 euro/noapte.

Planșa de reglementări urbanistice:

Proiectul va putea fi implementat abia după ce va fi aprobat de Consiliul Local și ulterior prin emiterea autorizației de construire.

 

 

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top