Proiecte publice
Proiect: autogară în locul depoului CTP de la Gară/Anul acesta va fi făcut studiul tehnic
Consilierii locali au aprobat, la nivelul comisiilor de specialitate, un amendament care presupune realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea unei autogări în locul depoului CTP din zona Gării. Alocarea ajunge la 400.000 lei.
„La mijlocul anului 2020, Primăria Iași a anunțat că va investi 13,5 milioane de euro pentru a construi în Dacia un depou modern pentru CTP. În locul depoului actual, s-a anunțat intenția de a se construi muzeul transportului electric. Grupul consilierilor PMP propune inițierea demersurilor necesare pentru construcția unei autogări moderne, așa cum Municipiul Iași are nevoie”, este amendamentul depus de către cei doi consilieri ai PMP.
- Citește și Rușinea Iașului: puncte insalubre funcționează ca „autogări”/Când vom avea o autogară modernă?
Propunerea PMP vine în contextul în care societatea civilă este împărțită: unii activiști vor autogară, alții vorbesc despre amenajarea unui parc. Pentru susținerea ultimei idei a fost inițiată și o petiție online care a strâns peste 2.200 de semnături.
Anii trecuți, inclusiv șefii Primăriei au vorbit despre amenajarea unui parc în locul depoului CTP de la Gară. Rămâne de văzut care va fi decizia finală de la nivelul municipalității în ceea ce privește funcțiunea zonei după mutarea depoului.
Operatorul de transport local vrea să-și mute activitatea de depou și garaj în același loc: fosta platforma industrială Fortus. Este vorba despre activitățile ce se desfășoară pe str. Silvestru (în apropiere de Gară) și pe Splai Bahlui (garajul din Tudor Vladimirescu).
Planul nu cuprinde și depoul din cartier Dacia. Dacă ar duce la bun sfârșit un astfel de demers, Primăria ar elibera două suprafețe de teren în zone importante din punct de vedere urbanistic. Terenurile au, în total, peste 70.000 mp, iar unul dintre ele ar putea fi utilizat inclusiv pentru realizarea unui autogări moderne – un proiect vechi al Primăriei dar care a eșuat în atragerea de fonduri UE sau a altui tip de finanțare.
De-a lungul timpului, au fost mai multe propuneri de amplasamente pentru amenajarea unei autogări moderne, respectiv:
- autobaza CTP din Tudor Vladimirescu (propunere a Primăriei)
- zona triajului CFR de la Gara Mare (propunere introdusă de arhitecții care au realizat Planul Urbanistic General)
- zona depoului CTP de la Gară (idee vehiculată în rândul societății civile)
„[Trebuie construită, n.r.] o autogară centrală de mari dimensiuni pentru rutele interne (metropolitane, judeţene, interjudeţene şi naţionale) şi internaţionale. Astfel, coordonarea reţelelor transportatorilor privaţi se va face unitar, fără suprapuneri orare şi de traseu. Amplasamentul unei astfel de dotări care să cuprindă şi comerţ, cazare şi alte servicii, ar putea fi datorită dimensiunilor, în zona triajului CFR Gara Centrală, formând cu aceasta un sistem intermodal de transport cu o arhitectură reprezentativă”, se arată în noul PUG al Iașului care (încă) se află în avizare.
Pe lista scurtă ar mai putea intra și un alt amplasament care, până acum, nu a fost luat în considerare: șes Bahlui, acolo unde, recent, Primăria Iași a câștigat lupta în instanță cu Miroslava pentru ca toate cele 500 ha să fie pe teritoriul administrativ al municipiului și nu al comunei limitrofe. Terenurile sunt în mare parte private, în proprietate publică fiind peste 55 hectare.
Necesarul de finanțare pentru o nouă autogară era estimat, acum mai bine de 10 ani, la circa 20 milioane euro. Nu e clar câți bani ar fi necesari acum, atât timp cât de documentația făcută de Primăria Iași s-a ales praful, iar o altă inițiativă de a realiza o autogară modernă nu a existat.