Investiții private
Proiect major, cu 30 de blocuri, supus dezbaterii publice
Două planuri urbanistice zonale (PUZ) au ajuns în etapa de dezbatere publică la Primărie, în condițiile în care cele două proiecte propun un ansamblu cu până la 30 de blocuri, în zona Bucium, în zona din spatele cartierului „I.C. Brătianu”.
Proiectele reglementează urbanistic un teren cu o suprafață de peste 4,4 hectare, format din mai multe parcele. Regimul construcțiilor diferă: între 4 și 7 niveluri, cel maxim prevăzând subsol, parter și 5 etaje. Principalul beneficiar este firma Tech Confort, dar unele parcele sunt deținute de societatea Lexiton Invest, cele două companii depunând împreună PUZ-ul.
În centrul amplasamentului sunt propuse blocurile cu un regim de până 5 etaje.
„Zona în care se află amplasamentul se află într-o continuă dezvoltare, prin extinderea limitei intravilanului municipului Iași, în vederea construirii de locuințe individuale și colective, cu inserții punctuale de servicii. Propunerea făcută se înscrie în dezvoltarea urbanistică a întregii zone, având în vedere că în vecinătate se află edificate locuințe individuale și colective, cu regim demisol, parter și 3 etaje”, se precizează în proiectul de PUZ.
- Citește și FOTO Proiect major, lângă Egros: zeci de tronsoane de bloc, cu până la 20 de etaje, pe 7 ha
Zona din spatele ansamblului „I.C. Brătianu” este în dezvoltare, dar infrastructura este deficitară: străzile sunt subdimensionate, iar unele drumuri sunt de pământ. În plus, multe străzi din zonă nici nu figurează în nomenclatorul stradal oficial al Iașului. Singura alternativă viabilă pentru cei din zonă este să coboare spre șos. Bucium întrucât legătura cu str. Trei Fântâni (prin str. Grigore T. Popa) este greu accesibilă și, în plus, parte din drum este în proprietate privată.
După dezbaterea din 16 mai, cele două PUZ-uri vor ajunge spre aprobare în plenul Consiliului Local.