Proiecte publice
Se reiau lucrările la blocurile ANL din Smârdan: proiectul a fost reautorizat
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) va relua lucrările de construire a blocului din zona Smârdan, în condițiile în care termenul inițial de finalizare a fost aprilie 2022, dar șantierul este abandonat de mai mult timp.
„Se mențin și se vor respecta indicatorii urbanistici declarați și aprobați prin autorizația de construire 1292/2019”, se arată în autorizația 770/2023, act urbanistic care are ca obiect „continuarea lucrărilor”, ceea ce va permite relansarea șantierului.
Ansamblul cu trei trosoane de bloc va găzdui 72 de apartamente, iar locuințele au fost deja contractate de viitorii locatari, ANL ridicând imobilul în regim de proprietate cu credit ipotecar.
Cel mai probabil, între ANL și firma Construcții Unu (câștigătorul licitației) a intervenit un act adițional în contextul creșterii prețului la materiale de construcții din ultimii ani, act care încă nu este public. Valoarea inițială a contractului s-a ridicat la circa 4 milioane de euro. Apartamentele au fost vândute de către ANL la prețuri cuprinse între 47.000 euro și până la aproape 114.000 euro.
Blocul ce va fi ridicat de ANL va avea 72 de apartamente:
- 20 apartamente cu o cameră
- 46 apartamente cu 2 camere
- 6 apartamente cu 3 camere
În ceea ce privește locurile de parcare, numărul acestora este identic cu cel din autorizația din 2019 – 12 locuri în incinta blocului și 60 în exterior. În context, amintim că ANL are la dispoziție un teren preluat de la Primăria Iași de 2.922 mp, iar blocul ocupă aproape 30% din suprafață. Regimul de înălțime a imobilului este subsol, demisol, parter și 6 etaje.
- Citește și Asocierea care va face primele lucrări la spitalul regional cuprinde firme din patru județe