Connect with us

Șeful arhitecților: Guvernul a făcut un pas major pentru distrugerea mediului construit

Foto: Alexandru Gavozdea/Facebook

Mișcări civice

Șeful arhitecților: Guvernul a făcut un pas major pentru distrugerea mediului construit

Președintele Ordinului Arhitecților din România, Alexandru Gavozdea, a criticat în termeni duri ordonanța de urgență aprobată de Guvern prin care executivul a susținut că a deblocat deficitul de arhitecți-șefi de la nivel național. În schimb, Gavozdea spune că, de fapt, s-a făcut un pas major pentru distrugerea mediului construit.

Printre reproșurile aduse de acesta se numără:

  • guvernul provoacă cu bună știință deprofesionalizarea acestui angrenaj din administrațiile publice locale
  • se introduce accesul la această funcție pentru inginerii absolvenți de inginerie economică în construcții (specializare complet inadecvată rolului arhitectului-șef)
  • se elimină unicul filtru de calitate profesională, atestatul Registrului Urbaniștilor din România care fusese necesar pentru toate categoriile profesionale ce doreau să acceadă la această funcție
  • atât preambulul ordonanței, cât și nota de fundamentare sunt ticsite de neadevăruri și pseudo-argumente „cu cifre”, ocolind cu nonșalanță cauzele reale ale problemelor, de asemenea reale (chiar dacă în mod fals exacerbate)
  • Cel mai regretabil este că acest demers este inițiat de însuși ministerul care ar trebui să sprijine calitatea dezvoltării

APIX.ro prezintă, mai jos, punctul de vedere integral al șefului Ordinului Arhitecților din România:

”Prin adoptarea ordonanței de urgență a guvernului care modifică unele părți importante ale legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, mai precis accesul la funcția de arhitect-șef, guvernul provoacă cu bună știință deprofesionalizarea acestui angrenaj din administrațiile publice locale.

Pe de o parte se introduce accesul la această funcție pentru inginerii absolvenți de inginerie economică în construcții (specializare complet inadecvată rolului arhitectului-șef), pe de altă parte elimină unicul filtru de calitate profesională, atestatul Registrului Urbaniștilor din România care fusese necesar pentru toate categoriile profesionale ce doreau să acceadă la această funcție. Atât preambulul ordonanței, cât și nota de fundamentare sunt ticsite de neadevăruri și pseudo-argumente „cu cifre”, ocolind cu nonșalanță cauzele reale ale problemelor, de asemenea reale (chiar dacă în mod fals exacerbate).Cel mai regretabil este că acest demers este inițiat de însuși ministerul care ar trebui să sprijine calitatea dezvoltării.

De ce? Simplu. Acest demers nu este unul nou, este preluarea (chiar mai distructivă) a inițiativei deputatului PNL Florin Roman care a încercat în toamna anului 2020 să facă același lucru prin inițiativă parlamentară. A reușit, inclusiv să modifice în ultima clipă, în ședința de plen, forma propunerii legislative, eludând toate avizele comisiilor parlamentare și ale ministerului de resort (care erau, dealtfel, negative inițiativei) – a trecut fără nici un vot împotrivă, doar câteva abțineri.

Am reușit să convingem președintele să nu promulge, a trimis legea înapoi la parlament. Procesul de reexaminare a debutat cu comisia de administrație de la Senat – am participat, am argumentat, am propus să formăm și chiar să ne asumăm, ca Ordin al Arhitecților din România efortul de coordonare și secretariat, un grup de lucru comun cu membri ai parlamentului, cu Registrul Urbaniștilor din România, asociațiile profesionale ale arhitecților-șefi, ministerul de resort, asociațiile primarilor – pentru a găsi soluțiile reale, solide și responsabile la problema arhitecților-șefi. S-a promis. Asta era în februarie. Nu s-a progresat nicicum, e „înghețată”.

La finalul lunii martie însă a apărut de nicăieri această ordonanță. Consultarea publică a fost fix de formă, orice argument a fost primit, s-a mulțumit, s-a aruncat la gunoi. Orice propunere de colaborare pentru a găsi soluții sănătoase pentru România a fost primită, s-a mulțumit, sa aruncat la gunoi.Și touși, de ce?Cine profită?Inițiativa vine de la asociațiile primarilor.

Asociația Municipiilor din România, Asociația Comunelor din România, Asociația Orașelor din România. Acei primari care au împins demersul (admit că nu sunt toți de aceeași părere, un contraexemplu perfect fiind Timișoara, care tocmai și-a angajat arhitect-șef fix ca la carte) nu vor profesioniști, au peste 16.000 din care să aleagă.

Vor oameni obedienți, care să:

  • emită certificate de urbanism pe cât se poate fără avize
  • emită autorizații de construire rapid, fără prea multe comentarii
  • „introducă în legalitate” construcții care nu au sau nu respectă autorizația (da, tot Florin Roman a produs și legea 7/2020).

De ce??? Pentru că în următorii 5 ani vin peste 80 de miliarde de Euro prin Mecanismul de Redresare și Reziliență al UE. La care se adaugă fondurile structurale din exercițiul financiar tocmai debutat. Și fondurile pe agricultură. Mai mulți bani decât a văzut România vreodată. La care le vor sclipi ochii băncilor, să cofinanțeze, că e rost de profit. Toți banii ăștia (multiplicați) se duc, în bună măsură… da – în municipii, comune și orașe. Ceea ce e foarte bine, nesperat chiar. Dar trebuie planificați strategic, coerent, sustenabil și toate celelalte atribute, care nu sunt doar cuvinte – deci cu profesioniști, în interes public. Altfel, Renovation Wave devine Renovation Tsunami la nivel social, economic, cultural și al sănătății societății (fizică și psihică). Păi și nu e mai bine să faci repede, frumos, niște investiții fără prea multă bătaie de cap, ca să îți asiguri (cel puțin) următorul mandat ca primar? De ce ai avea nevoie de profesioniști care să-ți spună cum se face corect, când tot ce vrei tu e să se rostogolească fondurile? Ba, mai mult, de ce ai avea nevoie de profesioniști liberali, adică cei care au o umbră de etică profesională și sunt datori, prin natura formării profesionale, să echilibreze între interesul privat și interesul public?”

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Mișcări civice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top