Utile
Starea de alertă de la Iași/Reguli de acces în parcuri/Liber la grătare
Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) a adoptat astăzi o nouă hotărâre în contextul instituirii stării de alertă la nivel național. Printre cele mai importante măsuri se numără redeschiderea unor obiective precum: zonele de agrement (inclusiv baze sportive din interiorul acestora), Bazarul, Târgul auto, Târgul de cherestea și cimitirele.
În autobuze și tramvaie a fost nuanțată restricția privind accesul în limita locurilor de pe scaune, în sensul că pasagerii vor putea intra în vehiculele CTP chiar dacă toate locurile sunt ocupate: este permis accesul și în picioare atât timp cât este respectată regula distanțării sociale.
Lista măsurilor adoptate de către CLSU:
Art. 1. Începând cu data de 18 mai 2020, activitatea de transport public se va relua la întreaga capacitate. SC Compania de Transport Public Local Iași va lua următoarele măsuri de siguranță:
(1) Accesul în mijloacele de transport este condiționat de purtarea unei măști medicale sau non-medicale, care să acopere gura și nasul.
(2) Numărul maxim de pasageri permis in fiecare mijloc de transport va fi limitat la numărul de locuri pe scaune, la care se adaugă un număr de locuri în picioare în măsura în care este păstrată o distanță de minim un 1,5 metri între călători. În acest scop, pe podeaua mijlocului de transport vor fi lipite autocolante cu indicații privind distanța socială.
(3) Se va asigura maximizarea ratei de ventilație a sistemului de aer condiționat (fără recircularea aerului din interior), iar la mijloacele de transport care nu sunt prevăzute cu instalație de aer condiționat se vor menține ferestrele deschise (când este posibil) în timp ce vehiculul este în funcțiune.
(4) Se vor face în mod obligatoriu curățenia și dezinfecția vehiculului înainte de intrarea în traseu, precum și ulterior, pe tot parcursul zilei, la începutul și la finalul cursei, la capetele de linie, cât si la sfârșitul zilei în garaj / depou. Va fi evitată măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate pentru a reduce posibilitatea de dispersare a coronavirusului. Se vor utiliza în schimb metode de curățare umedă.
(5) Prin stațiile de difuzare din cadrul mijloacelor de transport, acolo unde acestea există, se vor comunica permanent informații cu privire la măsurile de prevenire a pandemiei COVID–19, precum și prin intermediul afișelor și prin clipuri multimedia.
(6) Conducătorii vehiculelor au obligația de a păstra distanța socială în timpul pauzelor și perioadelor de repaus pe drum, evitându-se contactele cu alte persoane (șoferi, pasager, persoane adiacente parcursului etc).
(7) Compartimentul dedicat conducătorului mijlocului de transport va fi separat de spațiul destinat transportului pasagerilor, iar ușa vehiculului din dreptul acestuia va fi blocată.
(8) Pentru microbuzele care efectuează curse de transport intraurban este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.
(9) Fluxul de acces în mijloacele de transport în comun va fi dirijat prin lipirea de afișe cu semnul urcare / coborâre / interzis.
(10) Stațiile de tramvai și autobuze vor fi marcate cu însemne (marcaje cu vopsea) în vederea păstrării distanțării sociale.
(11) Angajații Companiei de Transport Public Iași, echipați cu vizieră, mască, mănuși, vestă reflectorizantă și ecuson, vor monitoriza în 45 de stații temperatura călătorilor care urmează să se urce în mijloacele de transport. Accesul călătorilor a căror temperatură depășește 37,3 grade Celsius este interzis.
Cele 45 de puncte de verificare a temperaturii călătorilor vor fi în stațiile Ateneu, Baza 3, Bicaz, Blocuri Cetățuia, Blocuri Ciurea, Blocuri Păcurari, CUG 1, Canta, Casa Sindicatelor, Cimitirul Evreiesc, Dancu, Dr. Savini, Familial, Frigorifer, Gară, Minerva, Mircea Cel Bătrân, Moara 1 Mai Canta, Moara 1 Mai Păcurari, Palatul Culturii, Piața ACB, Piața Independenței, Piața Nicolina, Piața Unirii, Pod Metalurgie, Pod Nicolina, Podu de Piatră, Podu Roș 1, Podu Roș 2, Podu Roș 3, Policlinica Recuperare, Sala Polivalentă, Sg. Grigore Ioan, Bacinschi, Târgu Cucu 1, Târgu Cucu 2, Tătărași Nord, Tătărași Sud, Tehnopolis, Țesătura, Triumf, Tudor Nicolae, Tudor Vladimirescu, Universitate și Zimbru.
În stațiile propuse se va lucra în două schimburi, între orele 6.00 și 14.00, respectiv 14.00 și 22.00. În funcție de fluxul călătorilor aceste puncte pot fi modificate.
(12) Pentru a evita aglomerația și expunerea la riscul de infectare, persoanele care beneficiază de gratuitate și persoanele cu vârsta peste 65 de ani e recomandat să utilizeze transportul public după ora 8.30.
Art. 2. Începând cu data de 15 mai 2020, parcurile administrate de SC Servicii Publice SA sunt redeschise. Accesul în parcuri este permis însă în anumite condiții specifice acestei perioade:
(1) Parcurile sunt deschise pe toată durata săptămânii.
(2) Activităţile de dezinfecţie a aleilor şi mobilierului urban se vor realiza zilnic, în intervalul orar 6.00 – 7.00, sau ori de câte ori va fi necesar.
(3) Cetăţenii au voie să circule pe toate aleile din parcuri doar cu condiția să nu formeze grupuri mai mari de trei persoane, excepție făcând membrii aceleiași familii.
(4) Pe o bancă pot sta maxim două persoane, care vor purta măşti de protecţie (excepţie făcând situaţia în care sunt membri ai aceleiaşi familii).
(5) În foişoare, indiferent de mărimea acestora, nu este permis accesul decât unui numar maxim de trei persoane, cu excepția grupurilor formate din persoane din aceeași familie.
(6) În cazul parcurilor împrejmuite sunt recomandate următoarele direcţii de intrare / ieşire de pe aleile principale:
– Grădina Copou: Intrarea principală se va face dinspre bulevardul Carol I, pe axul Monumentului Diviziei a II-a de Cavalerie. Ieşirea din parc se va face prin colțurile aferente laturii bulevardului Carol I (una dinspre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și cealaltă dinspre Palatul Oștirii).
– Parcul Expoziţiei: Accesul se va face prin intrarea principală, iar ieşirea se va face spre strada Dumbrava Roșie, vizavi de intrarea în Grădina Botanică sau pe cele doua iesiri din strada General Toma Dimitrescu.
(7) Accesul la terenurile de sport / agrement din parcurile publice este permis în măsura în care nu au acces mai mult de trei persoane la același aparat.
Regulile generale privind accesul în parcuri:
- Este interzis accesul persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
- Este interzis accesul pe spațiile verzi, integral sau parțial, cu excepția acelor zone destinate recreerii și semnalizate ca atare.
- Este interzis accesul în parcelele florale și / sau cu arbuști.
- În zonele deschise permanent cetăţenii sunt obligați să se îndepărteze de copaci și să nu se adăpostească sub vegetație în caz de furtună sau vreme rea.
- În parcuri este permis accesul câinilor sau al pisicilor, doar ținuți în zgardă, lesă sau ham, proprietarii având obligația să colecteze și să elimine excrementele animalului. Activităţile recreative alături de animalele de companie se vor desfăşura în zonele marcate special în acest sens.
- Pe spațiile verzi din parcuri și în locurile de joacă este interzis accesul câinilor și pisicilor, cu excepția „câinilor de conducere” aflați în situații de lucru (cu un ham special) care însoțesc utilizatorii nevăzători sau aflați în scaun cu rotile.
- Pentru siguranța vizitatorilor, plimbarea pe biciclete în parcuri este permisă doar pe aleile amenajate si semnalizate corespunzător. Acolo unde astfel de alei nu există, accesul este interzis.
- Folosirea patinelor cu rotile sau a scuterelor nemotorizate în parcuri este permisă numai în locurile semnalizate ca atare. În acest caz, acești utilizatori trebuie să acorde prioritate absolută pietonilor.
- Este interzis accesul tuturor vehiculelor sau autovehiculelor, cu excepția celor autorizate (vehicule de serviciu, pentru prestarea de servicii de amenajare și întreținere, pentru lucrări de interes public, de intervenții la rețelele edilitare, pentru aprovizionare), precum și al celor aflate în misiune.
Art. 3. Începând cu data de 15 mai 2020 Baza de agrement Ciric și celelalte zone de picnic vor fi redeschise.
Programul de funcționare a Bazei de agrement Ciric în această perioadă este în intervalul orar 7.00 – 21.00, inclusiv pentru terenurile de tenis.
Accesul și utilizarea bazei sunt posibile cu respectarea anumitor reguli:
(1) Este interzis accesul în incintă a persoanelor care prezintă simptome de boală.
(2) Este interzis accesul în foișoare a unor grupuri mai mari de trei persoane dacă nu sunt membri ai aceleiași familii.
(3) Este interzisă staționarea pe băncile de relaxare a unor grupuri mai mari de două persoane fără să poarte mască, excepții făcând membrii aceleiași familii.
(4) Este recomandat să se păstreze o distanță de minim 1,5 metri față de celelalte persoane.
(5) La zonele de grătare este permis accesul grupurilor formate din cel mult trei persoane, care vor purta măști de protecție, excepții făcând membrii aceleiași familii.
(6) La grupurile sanitare se recomandă a se păstra distanța de minim 1,5 metri între persoane.
(7) Baza sportivă se va deschide pentru sporturile unde se poate menține distanța socială și nu participă mai mult de trei persoane.
(8) La zona de debarcader se permite plimbarea cu barca sau hidrobicicleta pe lac și nu mai mult de două persoane într-o barcă, condiționat de purtarea măștilor dacă nu sunt membri ai aceleiași familii. Fac excepție membrii aceleiași familii, care pot ocupa întreaga capacitate a ambarcațiunii.
Art. 4. Începând cu data de 15 mai 2020, cimitirele publice din Municipiul Iași, aflate în administrarea SC Servicii Publice SA, sunt redeschise în scopuri religioase sau pentru întreținerea mormintelor.
Accesul în cimitire este permis intervalul orar 8.00 – 18.00, în următoarele condiții:
(1) La intrarea în cimitir, fiecare cetățean va primi un bon datat pe care se va înscrie amplasamentul la care acesta se deplasează în scopul îngrijirii mormântului, activităților peisagistice ori al practicilor religioase.
(2) Pentru a respecta distanța socială conform normelor în vigoare și recomandărilor specialiștilor, accesul în fiecare parcelă este admis în număr limitat, de cel mult 50% din numărul locurilor de înhumare din fiecare parcelă.
(3) În capelele cimitirelor, pentru îndeplinirea ritualurilor religioase, cetățenii pot intra gradual astfel încât în interior să nu existe decât cel mult trei persoane, care vor purta în mod obligatoriu mască de protecție sanitară.
(4) La punctele de alimentare cu apă și de colectare a deșeurilor se va menține distanța de 1,5 metri între cetățeni.
Art. 5. Începând cu data de 15 mai 2020, adăpostul de noapte de la Baia Populară își încetează activitatea.
Art. 6. Începând cu data de 15 mai 2020 activitatea centrelor din cadrul Direcției de Asistență Socială Iași revin la programul normal de lucru, cu asigurarea măsurilor de protecție și de prevenire a răspândirii coronavirusului.
Art. 7. Direcția de Asistență Socială Iași va asigura materiale de protecție și dezinfectanți pentru personalul propriu, pentru personalul din centrele rezidențiale care intră în contact cu beneficiarii, precum și pentru beneficiarii din centre. În acest sens Primăria Municipiului Iași va asigura sumele necesare materialelor de protecție.
Art. 8. Toate măsurile instituite în piețele agro-alimentare în perioada stării de urgență rămân valabile și pe perioada stării de alertă. Dezinfecția în piețele agro-alimentare se va efectua zilnic.
Art. 9. Începând cu data de 15 mai 2020 se redeschide activitatea Târgului de cherestea, Bazarului și Târgului auto, cu asigurarea măsurilor de protecție și de prevenire a răspândirii coronavirusului. Activitatea Talciocului rămâne închisă.
Art. 10. Începând cu data de 15 mai 2020 oficierea căsătoriilor va fi permisă în prezența a maxim 16 persoane din cadrul familiilor, cu respectarea măsurilor de protecție.
Art. 11. În vederea asigurării măsurilor de protecție a angajaților, Primăria Municipiului Iași va transfera viziere de protecție către: Direcția Fond Locativ – 100 bucăți; Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Iași – 20 bucăți; SC Compania de Transport Public SA – 300 bucăți.