Connect with us

„Tolea” va construi un cartier de vile în zona Ezăreni, la marginea pădurii: terenul are 7 hectare

zona de construire cat construct

Investiții private

„Tolea” va construi un cartier de vile în zona Ezăreni, la marginea pădurii: terenul are 7 hectare

Dezvoltatorul imobiliar Cătălin Tudosă („Tolea”) pregătește un nou proiect în zona metropolitană Iași, de această dată în comuna Miroslava, în zona Ezăreni. Prin Cat Construct Grup, omul de afaceri a inițiat procedurile urbanistice pentru introducerea în intravilan a unui teren de aproape 7 hectare, pe care vrea să amenajeze un cartier de locuințe individuale și duplexuri.

Terenul este amplasat în extravilanul Miroslavei, în apropierea străzii Bisericii, într-o zonă în care există deja locuințe, dar și suprafețe împădurite. Documentația de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) este în etapa de avizare, certificatul de urbanism pentru elaborarea acesteia fiind emis la sfârșitul anului trecut.

amplasament schita teren cat construct miroslava
Amplasamentul este lângă Pădure

Planșa de reglementări propune parcelarea aproape integrală a proprietății pentru dezvoltarea unui cartier de case. Din numărătoarea parcelelor reprezentate în plan rezultă peste 100 de loturi construibile, însă documentația nu stabilește un număr final de locuințe care vor fi efectiv realizate. Unele dintre acestea pot găzdui și locuințe cuplate sau duplexuri, astfel că numărul unităților locative ar putea fi mai mare decât cel al parcelelor.

„Zona în care se află amplasamentul este într-o continuă dezvoltare. Terenurile învecinate sunt construite sau urmează a fi construite cu locuințe individuale. Necesitatea de extindere a municipiului a dus la ocuparea terenurilor din zona limitrofă (comune, sate, terenuri din extravilan), cu măsurile necesare de scoatere de sub influența factorilor restrictivi (inundabilitate, instabilitatea versanților, etc), precum și cu extensia rețelelor tehnico-edilitare și cu rezolvarea punctelor de conflict (intersecții neamenajate corespunzător traficului actual)”, se arată în documentația consultată de APIX.ro.

Construcțiile vor avea un regim redus de înălțime, de cel mult demisol, parter și un etaj, cu o înălțime maximă de aproximativ 9 metri. Clădirile vor putea ocupa cel mult 30% din suprafața parcelelor. Aproape jumătate din teren este rezervată efectiv zonei construibile, în timp ce peste 40% va fi ocupat de circulații, alei și parcări, iar aproximativ un sfert din suprafață este prevăzută pentru spații verzi. Procentele se suprapun parțial în modul de prezentare a documentației, motiv pentru care trebuie raportate la bilanțul urbanistic propus.

Accesul principal este prevăzut din nord, dintr-un drum existent care urmează să fie modernizat, iar în interior va fi creată o rețea nouă de străzi. Sunt propuse trotuare, iluminat public și extinderea rețelelor de apă, canalizare, electricitate și gaze, acolo unde va fi necesar. Documentația prevede câte două locuri de parcare pentru fiecare locuință.

schita teren cat construct miroslava
Terenul a fost împărțit în circa 100 de loturi

În actele analizate de APIX.ro nu apare o valoare estimată a investiției și nici un calendar pentru construirea cartierului. PUZ-ul reprezintă etapa urbanistică premergătoare investiției, iar după aprobarea acestuia vor fi necesare documentațiile și autorizațiile de construire.

Noul proiect vine în contextul în care Cat Construct este unul dintre dezvoltatorii imobiliari activi de mai mulți ani în zona Iașului. Cătălin Tudosă este cunoscut în special pentru dezvoltarea cartierului Vișoianu din Lunca Cetățuii. În 2025, Cat Construct a ajuns în faza finală de aprobare pentru o nouă extindere a ansamblului, cu cinci blocuri de 10 etaje și peste 500 de apartamente, investiție estimată atunci la peste 30 milioane lei.

Un alt proiect important al companiei este complexul de pe bd. Poitiers. Cat Construct construiește aici blocuri înalte, proiectul fiind modificat în timp astfel încât ansamblul să ajungă la peste 1.100 de apartamente, deservite inclusiv de o parcare supraterană cu peste 1.200 de locuri. Firma a dezvoltat și proiectul rezidențial din Manta Roșie, preluat în urmă cu câțiva ani cu documentația urbanistică și autorizația existente.

Articole din categoria Investiții private

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top