Connect with us

Transport metropolitan cu vehicule second-hand: o singură firmă s-a arătat interesată să livreze autobuze rulate la CTP

autobuz supraaglomerat

Local

Transport metropolitan cu vehicule second-hand: o singură firmă s-a arătat interesată să livreze autobuze rulate la CTP

Firma Bus&Coach Grup, din jud. Ilfov, este singura societate care participă la licitația Primăriei pentru achiziția a 16 autobuze, 12 midibuze şi 4 microbuze, toate second-hand. Valoarea totală a contractelor – procedură este împărțită pe loturi – se ridică la circa 5 milioane lei, fără TVA.

Pe site-ul oficial al companiei, la capitolul „autobuze rulate”, apar în ofertă vehicule Volvo a căror primă înmatriculare datează din anul 2004, dar nu e clar dacă astfel de autobuze au fost propuse la licitația de la Iași.

Compania a declarat un singur angajat pentru anul 2021 și a înregistrat anul trecut o pierdere financiară de peste 200.000 lei, la o cifră de afaceri de circa 620.000 lei. În schimb, în 2020, firma a declarat o cifră de afaceri de 2,8 milioane lei și un profit de jumătate de milion de lei. Cel mai probabil, dacă oferta firmei va fi acceptată de către Primărie, contractul cu municipalitatea ieșeană va aduce din nou profit în conturile societății.

Amintim că mijloacele de transport second-hand vor fi utilizate de CTP, companie care a fost abilitată de Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi (AMTPI) să efectueze curse regulate între municipiu şi comune limitrofe, începând cu ianuarie 2023.

În primăvară, au fost stabilite peste 20 de rute spre comune precum Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Holboca, Miroslava, Popricani, Rediu, Tomeşti şi Valea Lupului. Lista localităţilor nu este una definitivă, în condiţiile în care, până la finalul anului în curs, ar putea fi incluse şi alte comune în funcţie de intenţia fiecărei autorităţi locale.

„Provocarea constă în oferirea unei alternative moderne, eficiente şi sigure de transport public în vederea atragerii unui număr cât mai mare de călători (pe lângă cei «captivi») din zonele menţionate către utilizarea transportului public”, se arată în caietul de sarcini aferent licitației..Rămâne de văzut în ce măsură locuitorii zonei metropolitane vor considera „modern, eficient și sigur” un transport efectuat cu autobuze rulate, vechi de 15 ani.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top