Connect with us

Trei Fântâni: Proiectul celor 16 blocuri, fiecare cu 10 etaje, este la un pas de a fi aprobat

Investiții private

Trei Fântâni: Proiectul celor 16 blocuri, fiecare cu 10 etaje, este la un pas de a fi aprobat

Proiectul de amploare propus de oameni de afaceri italieni în zona Trei Fântâni a intrat în faza de consultare publică, o dezbatere în acest sens urmând a avea loc pe 15 aprilie la sediul Primăriei. Acesta este ultimul pas înainte ca proiectul să fie propus spre aprobare în plenul Consiliului Local (CL).

APIX.ro a scris despre acest proiect în ianuarie 2022 iar, față de informațiile existente la acea vreme, sunt unele modificări: în planșa urbanistică apar acum 16 blocuri cu regim subsol, demisol, parter, 10 etaje și un etaj tehnic; o clădire comercială (mall) cu demisol, parter și 2 etaje; două imobile cu demisol, parter și 4 etaje și alte trei clădiri cu demisol, parter și 2 etaje. Față de informațiile precedente au „dispărut” din planurile investitorului mai multe construcții care erau de tip vilă.

Amplasamentul investiției se întinde până spre str. Trei Izvoare și, mai departe, spre străzile Grigore T. Popa și Dealul Bucium.

Proiectul este propus de Italimob Construzioni Iași pe un teren care are o suprafață totală de peste 133.000 mp, iar unele surse spun că investiția se va ridica la 100 milioane euro. În Planul Urbanistic Zonal (PUZ) se precizează că „zona studiată are un caracter specific urban, fiind echipată corespunzător din punct de vedere al circulației auto principale”.

„Circulațiile în interiorul și exteriorul amplasamentului se vor rezolva conform normativelor și legislației în vigoare. Accesibilitatea pe amplasament şi înscrierea în circulaţie se face din str. Trei Fântâni și str.Grigore T. Popa. Se va proiecta si executa în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, calea de comunicație rutieră suplimentară care va avea rolul de a relaxa traficul, conform studiului de circulatie anexat la documentația P.U.Z.”, se mai precizează în PUZ.

Acesta este calea suplimentară propusă, respectiv pasajul de trecere la nivel de cale ferată (subteran sau suprateran) care a fost invocat în trecut și de către Primăria Iași: pasajul începe de pe str. Trei Fântâni, trece peste Vămășoaia și calea ferată, iar traficul va fi descărcat pe un drum secundar din zona industrială și pe bld. Virgil Săhleanu

Ansamblul cu funcțiuni mixte va cuprinde blocuri de locuințe, spații comerciale, birouri și servicii. „În spațiile libere se vor realiza inserții de funcțiuni complementare, fondul construit urmând să suporte operațiuni de reabilitare urbană prin intervenții punctuale”, se arată în PUZ.

În proiect nu se precizează numărul locurilor de parcare, ci doar se spune faptul că vor fi parcări subterane și supraterane „cu un număr suficient pentru deservirea locuințelor colective și spațiilor comerciale” în conformitate cu normele locale.

În stânga este str. Trei Fântâni, blocurile de locuințe sunt cele 16 construcții din centrul imaginii. Celelalte clădiri – birouri, servicii, comerți – cu regim mai mic de înălțime sunt evidențiate cu alte culori

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top