Connect with us

Un ansamblu cu zeci de locuințe ajunge la votul final în Consiliul Local

Investiții private

Un ansamblu cu zeci de locuințe ajunge la votul final în Consiliul Local

Un complex cu zeci de locuințe, propus pentru zona Păcurari – Copou, va fi dezbătut și (cel mai probabil) aprobat în ședința Consiliului Local (CL) de vineri, 29 septembrie, așa cum APIX.ro estima încă din luna iulie 2023.

Investiția a fost inițiată de două firme (Cota Zero Construct și Danubian Alpha) și vizează construirea unui ansamblu de locuințe pe un teren cu o suprafață de aproape 2,5 hectare de pe str. Eudoxiu Hurmuzaki, într-o zonă de viitor boom imobiliar, așa cum APIX.ro a mai scris.

Amplasamentul investiției

Potrivit proiectului de Plan Urbanistic Zonal (PUZ), clădirilor vor avea un regim parter și până la 2 etaje: în total, circa 30 locuințe (unele vor fi cuplate). Pe o parte din teren (1.600 mp) vor fi funcțiuni mixte de servicii, cu un regim de până la 3 etaje.

Accesul la amplasament este propus din str. Eudoxiu Hurmuzaki – un drum de beton care, în prezent, are o lățime între 3 și 4 metri. Investitorii susțin că vor ceda teren pentru supralărgire (în zona amplasamentului, circa 200 mp).

Terenul a fost împărțit în 27 parcele (intabulate) cu suprafețe cuprinse între 580 mp și 2.228 mp. Potrivit intenției investitorilor, pe amplasament ar urma să fie construite vile (demisol, parter și un etaj/două etaje) și construcții „mixte” (demisol, parter și 2 etaje sau parter și 3 etaje). În vecinătăți există case cu parter și un etaj. În cazul vilelor (locuințe individuale sau cuplate) este rezervată o suprafață de 22.612 mp, iar pentru celelalte construcții o suprafață de 1.800 mp.

Randare a ansamblului rezidențial

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Investiții private

To Top