Connect with us

Un nou credit va fi făcut de Primăria Iași: 56 mil. lei pentru cofinanțarea proiectelor europene

Decizia finală va aparține plenului Consiliu Local

Local

Un nou credit va fi făcut de Primăria Iași: 56 mil. lei pentru cofinanțarea proiectelor europene

Primăria va împrumuta de la Ministerul de Finanţe peste 11,5 milioane euro (circa 57 milioane lei) pentru cofinanţarea proiectelor europene. Demersul vine la câteva zile după ce primarul Mihai Chirica a semnat un alt contract de credit, pentru 20 milioane euro, la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru alte investiţii.

Fondurile ce vor fi luate de la Minister vor fi utilizate pentru 17 proiecte pe care Primăria le are în derulare cu fonduri europene. Cei mai mulţi bani sunt destinaţi achitării TVA-ului pentru achiziţia de tramvaie şi autobuze electrice.

Conform centralizării făcute de către executivul Primăriei, sumele aferente TVA-ului ajung la peste 34 milioane lei. Teoretic, acești bani ar urma să fie recuperați (rambursări de TVA ca în cazul societăților comerciale), dar nu e clar dacă acest lucru se va întâmpla și în cazul Primăriei – părerile specialiștilor consultați de APIX.ro sunt împărțite din acest punct de vedere.

Alte circa 10 milioane lei sunt destinate cheltuielilor neeligibile în ceea ce priveşte tot proiecte ce ţin de modernizarea transportului public local, respectiv refacerea celor cinci tronsoane de cale de rulare pentru tramvaie: unele sectoare sunt finalizate, altele sunt în execuţie, un exemplu în acest sens fiind Iaşi – Dancu.

Alte trei proiecte unde este un necesar de finanţare mai mare vizează reabilitarea Spitalului de Recuperare (4,9 milioane lei), modernizarea Grădiniţei cu program prelungit nr. 13 (4,9 milioane lei) şi construirea centrului multifuncţional (1,4 milioane lei). Celelalte proiecte europene (Baia Turcească, construirea a două grădiniţe în Bucium şi Dacia, sistem de e-ticketing, transformarea unor terenuri degradate în spaţii verzi, VeloCity, actualizarea unor documente strategice ale Primăriei şi înfiinţarea unui centru de robotică) au nevoie fiecare de sume sub pragul de un milion de lei.

  • „Contextul pandemic actual, precum şi măsurile legislative adoptate în acest sens la nivel naţional, coroborate cu necesitatea preluării de către Municipiul Iaşi a serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat (…), determină concentrarea unor resurse substanţiale din partea municipalităţii pentru aceste destinaţii, în special pentru asigurarea continuităţii furnizării agentului termic în municipiul Iaşi” – fragment din proiectul de hotărâre care va fi supus dezbaterii Consiliului Local în ședința din 25 octombrie.

Banii vor fi returnaţi în maximum 5 ani la Ministerul de Finanţe în rate trimestriale egale, cererea de acordare a împrumutului de 56,5 milioane lei urmând a fi depusă în luna noiembrie.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Local

To Top