Local
USV a semnat un contract de 18 mil. lei: va fi construită o hală de vinificație
Universitatea pentru Științele Vieții (USV) Iași a semnat un contract cu o valoare de 18,3 milioane lei pentru construirea unei hale de vinificație, alături de un depozit de fructe. Contractul a fost adjudecat de firma ieșeană Prima Construct.
USV a avut în analiză alte patru oferte, respectiv: Grup Construcții Est, Heavy Duty Construct, Apollo Instal Holding și Triago Engineering. Termenul pentru construirea halei este februarie 2025, conform informațiilor afișate în sistemul național de achiziții publice.
- Citește și Reabilitarea pavilionului central al USV Iași costă peste 10 mil. euro (rest de execuție)
Amprenta la sol a construcției va fi de aproape 1.000 mp, iar suprafața desfășurată de 1.400 mp. Regimul de înălțime este P+1, la etaj fiind prevăzute spații de birouri și protocol, conform autorizației de construire emisă de Primăria Iași la mijlocul lunii septembrie 2023.
„Construcție propusă este de tip hală, cu funcțiuni mixte, respectiv linie de vinificație și depozit fructe, alcătuită din două corpuri separate între ele de un rost seismic de 20 cm la nivelul fundațiilor”, se arată în caietul de sarcini aferent licitației organizate de USV.
În ultima perioadă, USV a lansat mai multe investiții, una dintre cele mai importante fiind construirea campusului universitar de la Ezăreni în parteneriat cu mai multe entități, valoarea proiectului fiind de circa 25 milioane euro. De asemenea, în fază de autorizare este un proiect pentru amenajarea unui centru de cercetare – o clădire cu 4 etaje, propusă pentru zona Aleii Mihail Sadvoeanu, în zona Castelului de apă.