Investiții private
VIDEO Imagini din dronă: stadiul lucrărilor la parcul industrial Proinvest, din zona Metro
Proinvest Group, prin divizia de dezvoltare imobiliară Proinvest Properties SRL, are în derulare construirea unui parc industrial, care se va întinde, în final, pe o suprafață de circa 30 ha, imediat după Metro, pe sensul de mers spre Lețcani, amplasamentul având deschidere la E583.
Lucrările au început în toamna anului trecut, iar parcul va include mai multe clădiri cu destinații diferite, în suprafața totală de 130.000 mp. Primele investiţii implică construcţia unei fabrici de sisteme de depozitare şi a unui centru logistic pentru noua divizie de logistică a grupului Proinvest, lansată în 2021, respectiv ACAGO Logistics.
Imaginile din dronă sunt cu depozitul B (32.000 mp) din schița de mai jos:
O randare a proiectului, așa cum apare într-o prezentare a investiției Proinvest: