Local
Aeroportul Iași are cea mai spectaculoasă creștere de trafic în 2022 față de anul 2019
O analiză a nivelului de trafic din prima jumătate a anului arată o revenire consistentă a activităţii pe aeroporturile din România. Iaşul are de departe cea mai mare creştere, în parte datorită şi transferului temporar a unor curse de pe Aeroportul Chişinău, scrie „Ziarul de Iași”.
Ca urmare, aerogara ieşeană a consemnat peste 690 de mii de pasageri îmbarcaţi şi sosiţi de la începutul anului, la o distanţă apreciabilă de cea timişoreană (aproape 500 de mii), dar încă destul de departe de cea clujeană (ceva mai mult de un milion de pasageri).

Dar comparaţia între aeroporturile din ţară în acelaşi interval de timp din anii 2019 şi 2022 arată un fenomen oarecum surprinzător: nu doar Iaşul s-a întrecut pe sine, ci şi celelalte două aeroporturi din Moldova, Suceava şi Bacău.
În ţară, doar Oradea a mai reuşit performanţa de a avea trafic mai mare în 2022 decât în 2019 (81 de mii de pasageri faţă de 41 de mii în primele 6 luni), după ce noua conducere a Consiliului Judeţean Bihor a decis să-şi înfiinţeze propria companie de zbor împreună cu Primăria Oradea.
