Connect with us

Aproape 100 km de drum județean vor fi modernizați (Iași – Suceava)

Proiecte publice

Aproape 100 km de drum județean vor fi modernizați (Iași – Suceava)

Consiliul Judeţean (CJ) a lansat licitaţia pentru reabilitarea drumului judeţean Iaşi – Suceava. Valoarea contractului se ridică la peste 141 milioane lei, pentru refacerea a aproape 92 km, fiind vorba doar despre sectoarele de drum care se află pe raza judeţului Iaşi.

Admi­nis­tra­ţia judeţeană a împărţit licitaţia în trei loturi, drumul fiind scos la licitaţie pe tronsoane. Primul tronson are 30 km (limită Iaşi – Rediu – Movi­leni – Gropniţa – DJ 281D, estimare 44,1 milioane lei), al doilea are 22 km (Coarnele Caprei – Focuri – Gropniţa şi Coarnele Caprei – Belceşti, 32 milioane lei), iar al treilea are peste 40 km (Belceşti – Cepleniţa – DN28B – Scobinţi – Lespezi, 65,6 milioane lei).

Durata de execuţie a fiecărui tronson menţionat este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. CJ aşteaptă oferte de la constructorii interesaţi cel târziu pe 15 iulie.

În județul Suceava vor fi modernizate DJ 208 limită județ Iași – Budeni – Dolhasca, DJ 208A Suceava – Ipotești – Bosanci – Udești – Liteni – Dolhasca, DJ 209C Suceava – Frumoasa – Liteni, DJ 209D Liteni – Stroiești (DN17 – E58) – Costâna – Dărmănești (DN2 – E85).
Valoarea totală a proiectului este de 327.030.642,42 lei din care 299.270.337,14 lei asistență financiară nerambursabilă.

La finalul celui mai important obiectiv de infrastructură din regiune, 22 de comune și orașe din cele două județe vor fi conectate la rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T) iar peste 800.000 de locuitori vor beneficia de drumuri modernizate.

Proiectul ”Regiunea Nord- Est- Axa rutieră strategică 1: Iași-Suceava” face parte din Planul de Dezvoltare Regională Nord – Est 2014 – 2020, Axa prioritară 6: Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1: Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top