Proiecte publice
Au fost autorizate lucrările de reabilitare a cinematografului Victoria
Primăria Iași a emis autorizația de construire pentru refacerea cinematografului Victoria, în condițiile în care, recent, un aviz pozitiv a fost eliberat și de către Comisia zonală a monumentelor istorice.
Potrivit actului citat, lucrările propuse presupun intervenții la nivel tehnico-constructiv care cuprind conformarea la foc a imobilului, cu schimbarea destinației sălii de spectacol din sala aglomerată într-o categorie superioară de clasificare.
- Citește și Care este starea tehnică a clădirii cinematografului Victoria – se pregătesc lucrări de reabilitare
„De asemenea, extinderea funcțiunii obiectivului din cinematograf în sală de spectacole performative implică adăugarea de funcțiuni noi, inclusiv adaptarea spațiului la accesul persoanelor cu dizabilități, modernizarea instalațiilor electrice și sanitare, în conformitate cu reglementările în vigoare”, se precizează în autorizație.
În același timp, vor fi refăcute finisajele exterioare – soluția cu termosistem utilizată pentru finisarea fațadei va fi reabilitată prin sistemul de fațadă ventilată cu suport din plăci ușoare de ciment pentru exterior, sistem care va fi utilizat și pentru realizarea casetelor consolelor stâlpilor de la nivelul aticului.
Ateneul Național din Iași, instituție de sub autoritatea Primăriei care se va ocupa de proiect, arată cinematograful Victoria va avea o funcțiune mixtă – sală spectacole, spații comerciale și birouri.
Aria construită este de 1.777 mp, cea desfășurată de peste 2.800 mp, iar aria utilă de aproape 1.500 mp. Regimul de înălțime este propus la parter și 2 etaje parțiale.
Amintim că, inițial, soluția arhitecturală aleasă de beneficiar a atras critici în mediul public, Ateneul revenind cu o altă propunere de refacere. În urma unei expertize tehnice, s-a stabilit că imobilul nu are nevoie de lucrări de consolidare, fiind într-o „stare relativ bună”. „Reabilitarea și refuncționalizarea clădirii cinematografului astfel încât să poată deservi o paletă polivalentă de activități culturale și performative”, este unul dintre obiectivele proiectului.