Connect with us

Autorizațiile de construire vor putea fi anulate de prefect

Bloc din Rediu

Utile

Autorizațiile de construire vor putea fi anulate de prefect

Noile modificări aduse legislației în urbanism simplifică semnificativ procesul de anulare a unei autorizații de construire. Aceste acte vor putea fi anulate de către prefect, reprezentantul Guvernului în teritoriu.

„Art. 12. – (1) Autorizaţiile de construire sau de desfiinţare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către:

a) instanţele de contencios administrativ, potrivit legii;

b) prefect, în urma activităţii de control a Inspectoratul de Stat în  Construcţii – I.S.C.”

Proiectul legislativ care cuprinde numeroase modificări în procesul de autorizare a construcțiilor a fost promulgat de către președintele Klaus Iohannis acum câteva zile. Deocamdată, legea nu a fost publicată în Monitorul Oficial.

„Noua lege sancționează mai facil abuzurile imobiliare și le permite cetățenilor să facă sesizări direct la prefect, care poate dispune anularea autorizaţiilor de construire emise cu încălcarea prevederilor legale, fără ca aceștia să mai apeleze la instanță. Legea creează astfel cadrul stopării de îndată a lucrărilor la construcțiile aprobate de primărie, cu încălcarea legii, iar cei afectați nu mai sunt nevoiți să aștepte și ani de zile, prin instanțe, o soluție favorabilă. De asemenea, am încredere că, prin această lege, nu vor mai fi încurajate proiectele urbanistice care afectează calitatea vieții noastre, iar primăriile nu vor mai semna cu ochii închiși astfel de autorizații de construire. Îi îndemn, pe această cale, pe cetățeni să ia atitudine și să apeleze cu încredere la autorități”, a declarat deputatul Marius Bodea, citat într-un comunicat al PNL Iași.

Apix.ro publică din nou proiectul legislativ în forma promulgată de către Klaus Iohannis (alternativ, proiectul poate fi descărcat de AICI):

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Utile

To Top