Connect with us

Autostrada A8: jumătate din tronsonul montan este contractat sau în fază de licitație

autostrada - imagine informala

Trafic

Autostrada A8: jumătate din tronsonul montan este contractat sau în fază de licitație

Ministerul Transporturilor a anunțat lansarea unei noi licitații în relație cu tronsonul montan al autostrăzii A8, respectiv o porțiune de 20 km între Pipirig și Vânători Neamț (Leghin). La acest moment, două porțiuni (capetele sectorului montan) sunt adjudecate de constructori, iar un al treilea este în fază de licitație.

Cele patru porțiuni însumează circa 100 km din autostrada A8. Drumul rapid are o lungime proiectată de circa 320 km, alți aproape 100 km reprezentând sectorul ieșean (Moțca – Iași – Ungheni). MT pregătește licitațiile în cazul celorlalte patru porțiuni din tronsonul montan, care însumează aproape 120 km: Sărățeni – Joseni (32 km), Joseni – Ditrău (15 km), Ditrău – Grințies (37 km) și Grințies – Pipirig (34 km). Astfel, la acest moment, aproape jumătate din tronsonul montan al autostrăzii A8 este contractat sau în fază de licitație.

Porțiunea Pipirig-Leghin are o lungime de 19,3 km

„Pe traseul acestui nou lot de autostradă din Moldova vor fi construite inclusiv 7 tuneluri (cu o lungime totală de 1,44 km) și 46 de poduri, pasaje și viaducte. Construcția va avea o durată de maximum 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 de luni execuție). Sursa de finanțare: Programul Transport (PT) 2021-2027”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Anunțul de licitație va fi publicat zilele următoare: deocamdată, MT a trimis către Autoritatea de achiziții publice documentația necesară publicării acestui anunț. De regulă, anunțul este publicat în câteva zile de la trimiterea documentației.

Stadiul tuturor segmentelor din autostrada A8

  • Tg Mureș – Miercurea Nirajului, inclusiv legătura spre A3 (24,4 km) – capătul vestic al tronsonului montan a făcut obiectul unei licitații de proiectare și execuție. Procedura a fost câștigată de turcii de la Nurol, iar CNAIR a dat ordinul de începere – contractul intră în vigoare pe 31 mai 2024. Finanțarea este asigurată prin intermediul PNRR.
  • Miercurea Nirajului – Sărățeni (23,4 km) – este primul segment din sectorul montan care presupune lucrări în munți. În prezent, această porțiune este în fază de licitație. Finanțare – Programul Transport (PT) 2021 – 2027
  • segmentele Sărățeni – Joseni (32 km), Joseni – Ditrău (15 km), Ditrău – Grințies (37 km) și Grințies – Pipirig (34 km) sunt în pregătire pentru lansarea licitațiilor. În prezent, sunt în analiză auditele de siguranță rutieră, iar unele estimări arată că aceste loturi vor fi scoase la licitație în perioada mai-iunie. Finanțare (asumată) prin PT
  • Pipirig – Leghin (cca 20 km) – urmează publicarea anunțului de licitație
  • Leghin – Moțca (30 km) – capătul estic al tronsonului montan a fost contractat de grupul de firme UMB – în februarie 2024 s-a dat ordinul de începere, proiectarea având o durată de 6 luni, finanțarea este asigurată prin PNRR
  • Moțca – Iași – Ungheni – sectorul ieșean al autostrăzii A8 are o lungime de peste 90 km și este încă în fază de studiu de fezabilitate. Recent, CNAIR a anunțat că studiul aferent acestui sector a fost respins din cauza mai multor „erori sau lipsuri”. Finanțare (asumată) prin PT

„Salutăm lansarea licitației de proiectare tehnică și execuție pentru lotul Leghin-Pipirig din Autostrada Unirii A8! În ședința de progres de astăzi (vineri, 26 aprilie, n.r.) cu societatea civilă am aflat că 3 din ultimele 4 studii de Audit pe Siguranță Rutieră ale sectorului montan al A8 sunt în analiză, ultimul fiind așteptat să ajungă la CNAIR săptămâna viitoare. În aceste condiții, ne așteptăm și ca ultimele 4 loturi dintre Sereteni și Pipirig să fie lansate în licitație de proiectare tehnică și execuție în perioada imediat următoare (mai-iunie). Nu în ultimul rând, ne dorim ca proiectantul segmentului Tg-Neamt-Iasi-Ungheni să răspundă operativ observațiilor CNAIR cu privire la respingerea studiului de fezabilitate, iar procedura de mediu să avanseze corespunzător astfel încât să avem Acord de Mediu și pe acest tronson în această vară”, a transmis Asociația Moldova vrea autostradă.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Trafic

To Top