Connect with us

A fost lansată licitația pentru construirea unui segment din tronsonul montan al autostrăzii A8: lucrarea se ridică la 3,8 miliarde lei

Trafic

A fost lansată licitația pentru construirea unui segment din tronsonul montan al autostrăzii A8: lucrarea se ridică la 3,8 miliarde lei

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat licitația de proiectare și execuție a lotului Pipirig – Vânători (Leghin), parte din tronsonul montan al autostrăzii A8. Potrivit anunțului din SEAP, contractul are o valoare estimată la 3,8 miliarde lei, fără TVA.

Constructorii interesați pot depune oferte până pe 25 iunie. Segmentul are o lungime de 19,3 km, iar lucrarea cuprinde construirea a 7 tuneluri, alături de 46 poduri, pasaje și viaducte, în condițiile în care cel mai lung viaduct are o lungime de 428 metri.

Sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, din cadrul Programului Transport 2021 – 2027. Durata contractului va fi de 48 luni, din care 12 luni pentru etapa de proiectare și 36 luni pentru etapa de execuție, potrivit Ministerului Transporturilor.

Cu excepția capetelor sectorului montan, care au deja constructori desemnați, lotul Pipirig – Vânători este cel de-al doilea segment aferent acestei secțiuni scos la licitație, după ce, la începutul lunii trecute, a fost publicat anunțul de licitație publică pentru primul lot, respectiv Miercurea Nirajului – Sărățeni. Ambele loturi cuprind lucrări de construire pentru traversarea munților.

Cele patru segmente aflate în licitație sau adjudecate (capetele sectorului montan) însumează aproape 100 km din autostrada A8. Drumul rapid are o lungime proiectată de circa 320 km, alți aproape 100 km reprezentând sectorul ieșean (Moțca – Iași – Ungheni). MT pregătește licitațiile în cazul celorlalte patru porțiuni din tronsonul montan, care însumează aproape 120 km: Sărățeni – Joseni (32 km), Joseni – Ditrău (15 km), Ditrău – Grințies (37 km) și Grințies – Pipirig (34 km).

Stadiul tuturor segmentelor din autostrada A8

  • Tg Mureș – Miercurea Nirajului, inclusiv legătura spre A3 (24,4 km) – capătul vestic al tronsonului montan a făcut obiectul unei licitații de proiectare și execuție. Procedura a fost câștigată de turcii de la Nurol, iar CNAIR a dat ordinul de începere – contractul intră în vigoare pe 31 mai 2024. Finanțarea este asigurată prin intermediul PNRR.
  • Miercurea Nirajului – Sărățeni (23,4 km) – este primul segment din sectorul montan care presupune lucrări în munți. În prezent, această porțiune este în fază de licitație. Finanțare – Programul Transport (PT) 2021 – 2027
  • segmentele Sărățeni – Joseni (32 km), Joseni – Ditrău (15 km), Ditrău – Grințies (37 km) și Grințies – Pipirig (34 km) sunt în pregătire pentru lansarea licitațiilor. În prezent, sunt în analiză auditele de siguranță rutieră, iar unele estimări arată că aceste loturi vor fi scoase la licitație în perioada mai-iunie. Finanțare (asumată) prin PT
  • Pipirig – Leghin (cca 20 km) – ofertele vor fi deschise pe 25 iunie
  • Leghin – Moțca (30 km) – capătul estic al tronsonului montan a fost contractat de grupul de firme UMB – în februarie 2024 s-a dat ordinul de începere, proiectarea având o durată de 6 luni, finanțarea este asigurată prin PNRR
  • Moțca – Iași – Ungheni – sectorul ieșean al autostrăzii A8 are o lungime de peste 90 km și este încă în fază de studiu de fezabilitate. Recent, CNAIR a anunțat că studiul aferent acestui sector a fost respins din cauza mai multor „erori sau lipsuri”. Finanțare (asumată) prin PT

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Trafic

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top