Connect with us

Gradul de execuție pe A7: cele mai avansate lucrări la „Autostrada Moldovei” sunt în Muntenia

Trafic

Gradul de execuție pe A7: cele mai avansate lucrări la „Autostrada Moldovei” sunt în Muntenia

Lucrările la autostrada A7 avansează cel mai greu pe tronsonul Bacău – Pașcani: pe fiecare dintre cele trei segmente, gradul de execuție este sub 10%. Pe „Autostrada Moldovei”, cum a fost A7 supranumită de autorități și presă, se lucrează cel mai intens în Muntenia.

În ceea ce privește autostrada A8, pentru funcționarii de la Ministerul Transporturilor (MT), acest drum pare a se termina în Târgu Neamț: interpelat pe temă de un parlamentar ieșean, MT a prezentat stadiul proiectului doar până la limita dintre județele Neamț și Iași – în context, amintim că sectorul ieșean din A8 (Tg Neamț/Moțca – Iași – Ungheni) se află încă în chinurile studiului de fezabilitate.

Care este gradul de execuție pe fiecare segment în parte din autostrada A7:

  • Ploiești – Buzău, lot 1: Dumbrava – Mizil (21 km) – 55%
  • Ploiești – Buzău, lot 2: Mizil – Pietroasele (28,3 km) – 58%
  • Ploiești – Buzău, lot 3: Pietroasele – Buzău (13,9 km) – 0%
  • Buzău – Focșani, tronson 1: Buzău – Vadu Pașii (4,6 km) – 30%
  • Buzău – Focșani, tronson 2: Vadu Pașii – Râmnicu Sărat (30,8 km) – 31%
  • Buzău – Focșani, tronson 3: Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni (36 km) – 29%
  • Buzău – Focșani, tronson 4: Mândrești Munteni – Focșani Nord (11 km) – 33%
  • Focșani – Bacău, lot 1: Focșani – Domnești Târg (35,6 km) – 17%
  • Focșani – Bacău, lot 2: Domnești Târg – Răcăciuni (39 km) – 15%
  • Focșani – Bacău, lot 3: Răcăciuni – Bacău (22 km) – 5%
  • Bacău – Pașcani, tronson 1: Bacău (Săucești) – Trifești (30,3 km) – 7,1%
  • Bacău – Pașcani, tronson 2: Trifești – Gherăești (19 km) – 5,6%
  • Bacău – Pașcani, tronson 3: Mircești – Pașcani (28 km) – 6,1%

În cazul autostrăzii A8, amintim că s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pe capetele sectorului montan (6 luni proiectare urmate de 24 luni execuție, acum este faza de proiectare) și au fost scoase la licitație de lucrări alte două porțiuni din același sector: Miercurea Nirajului – Sărățeni (termenul inițial de deschidere a ofertelor a fost 22 mai, fiind făcută o prelungire până pe 11 iunie) și Pipirig – Vânători (termen: 25 iunie).

În cazul celorlalte patru porțiuni ale sectorului montan (Sărățeni – Joseni, Joseni – Ditrău, Ditrău – Grințieș și Grințieș – Pipirig) sunt în curs de elaborare rapoartele de audit de siguranță rutieră – pas premergător lansării licitației de lucrări.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Trafic

To Top