Investiții private
Aviz condiționat pentru blocurile de 10 etaje de lângă Secția 2 Poliție
Comisia de urbanism a Consiliului Local (CL) a avizat favorabil proiectul de construire a trei blocuri în zona sediului Secției 2 Poliție. Însă, avizul a fost unul condiționat în contextul în care la Primărie au fost înregistrate plângeri din partea vecinilor: consilierii au recomandat dezvoltatorului să reducă regimul de înălțime.
Amplasamentul investiței
Inițial, planul consta în ridicarea a trei blocuri cu 10 etaje. În schimb, Comisia de urbanism a decis să permită construirea a două blocuri cu șase etaje (spre str. Arcu) și unul cu opt etaje (spre str. Silvestru).
Proiectul a fost propus prima dată de șase persoane fizice, dar ulterior acestea au vândut către firma Auto Trans Com SRL, patronată de Cristi Bolobiță. Dezvoltatorul are ridicate deja mai multe blocuri în diverse zone ale Iașului, inclusiv în spatele facultăților tehnice ale Universității „Gh. Asachi”.
Planșa de reglementări urbanistice (cu mențiunea că regimul de înălțime a fost redus)
Dezvoltatorul va putea obține autorizația de construire doar după ce proiectul va fi aprobat și în cadrul Consiliului Local.