Connect with us

Ce va construi firma care a luat „Casa Călăului” de la Consiliul Județean

Investiții private

Ce va construi firma care a luat „Casa Călăului” de la Consiliul Județean

Societatea care a concesionat Casa Moruzi („Casa Călăului”) și terenul aferent de 2,3 hectare a început demersurile pentru avizarea unui plan urbanistic zonal (PUZ) care prevede amenajarea unui complex turistic, conform informațiilor APIX.ro.

„Edificarea hotel, sală de evenimente, teren de sport acoperit-descoperit, piscină, zone de agrement dotate cu mobilier urban, parcări, drumuri”, este obiectul PUZ-ului intrat în procesul de aprobare.

Proprietatea se află în Manta Roșie

„Casa Călăului” are o suprafață de 675 mp, iar terenul aferent ajunge la peste 23.000 mp. Pe teren se mai află o construcție de 256 mp ce a avut funcțiunea de sală de sport. „Pentru atingerea obiectivelor, se impune ca în termen de 5 ani de la încheierea contractului de concesiune să fie recuperat monumentul istoric și aducerea acestuia la starea inițială, clădirea C2 să fie reabilitată și introdusă în exploatare”, a fost una dintre condițiile concesionării.

În prezent, Stream Online SRL (concesionarul) este deținută de Cristinel Tenea. El este asociat unic și al firmei Alca Print SRL, specializată în fabricarea de mobilă. În 2022, cea de-a doua firmă a avut o cifră de afaceri de peste 10 milioane lei.

Proiectul urbanistic de la „Casa Călăului” ar putea fi aprobat de Primăria Iași în cursul acestui an, dar autorizația este puțin probabil să fie eliberată tot în 2024.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Investiții private

To Top