Investiții private
Dublă certificare green pentru Palas Campus Iași, proiectul companiei IULIUS finanţat cu primul credit verde acordat unei companii româneşti
Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri din România, dezvoltată de compania IULIUS, la Iaşi, a fost dublu certificată green: EDGE, din partea International Finance Corporation (IFC), și LEED Platinum, nivelul maxim de certificare LEED acordat de U.S. Green Building Council. Complexul office a fost conceput încă din faza de proiectare ca o infrastructură de business modernă, adaptată noilor standarde în materie de sustenabilitate, obținând în anul 2021 primul credit verde acordat în România de IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale. Performanță energetică, emisii reduse de carbon, economisirea consumului de apă, materiale utilizate şi conectivitate sunt parametrii care au avut un impact semnificativ în confirmarea nivelului ridicat de performanță al clădirii.
Palas Campus, clădirea de birouri de 60.000 mp inaugurată de compania IULIUS anul trecut şi care a transformat o zonă centrală a Iaşului într-un hub de business regional, a fost dublu certificată verde. Noul complex de birouri şi retail a beneficiat, în perioada construcţiei, de primul credit verde acordat unei companii româneşti de către IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale. Instituția financiară a acordat 72 de milioane de euro acestui proiect, pentru a-l ajuta să obțină certificarea EDGE Advanced (Excellence in Design for Greater Efficiencies – Excelență în proiectare pentru o eficiență crescută), cu o reducere previzionată de minimum 40% a consumului de energie și apă, comparativ cu o clădire similară standard.
De asemenea, Palas Campus a obţinut nivelul maxim de certificare LEED – Platinum – conform sistemului de evaluare LEED v4 Core and Shell Development. Clădirea a îndeplinit cerințele preliminare pentru construcții durabile impuse de U.S. Green Building Council și verificate de Green Business Certification Inc.
„Unul dintre obiectivele ESG ale IULIUS este reducerea amprentei de carbon, iar în domeniul nostru acest lucru este realizabil prin optimizarea utilizării resurselor, aplicarea măsurilor specifice de eficiență energetică și prin proiectarea de clădiri sustenabile. O astfel de clădire este și Palas Campus, un proiect care a deschis noi perspective în ceea ce privește dezvoltarea și operarea sustenabilă. Faptul că Palas Campus a primit prima finanțare verde din România, iar acum dubla certificare green, EDGE și LEED, ne bucură și ne reconfirmă că facem progrese notabile spre un viitor din ce în ce mai verde și sustenabil”, a declarat Dan Adrian Chelaru, Group Sustainability Officer IULIUS.
Aceasta este a doua clădire office cu dublă certificare verde din portofoliul IULIUS după United Business Center 0, parte din ansamblul mixed-use Iulius Town Timișoara.
Procesul de certificare a fost gestionat cu sprijinul BuildGreen, lider în domeniul proiectării, dezvoltării și certificării clădirilor sustenabile în Europa Centrală și de Est.
„Palas Campus este un rezultat al angajamentului întregii echipe pentru sustenabilitate și excelență în design. Certificarea LEED Platinum, obținută cu un scor de 84 puncte, reflectă strategia IULIUS privind integrarea principiilor «verzi» în fiecare etapă a proiectului. Această realizare demonstrează că sustenabilitatea și inovația sunt fundamentale pentru crearea unui mediu construit de înaltă performanță și consolidează poziția Palas Campus în fruntea proiectelor sustenabile în România și, în special, în Iași”, a declarat Răzvan Nica, Managing Partner BuildGreen.
Infuzia de capital pe care IULIUS a făcut-o în Palas Campus a fost de 120 de milioane de euro, regenerând o zonă centrală a Iașului. Amplasarea în punctul zero al orașului oferă un acces excelent la transportul public, facilitând deplasările angajaților și ale vizitatorilor. Prin această investiție s-au creat inclusiv zone verzi și spații de relaxare, precum și 650 de metri de piste de biciclete, 16 staţii de încărcare pentru automobile electrice, peste 200 de spații de parcare pentru biciclete, șase vestiare dotate cu dușuri destinate celor care utilizează bicicleta, stimulând astfel mobilitatea verde. În plus, s-au amenajat conexiuni pietonale şi o nouă arteră rutieră care fluidizează traficul din centrul Iașului, iar alte cinci străzi adiacente au fost lărgite și modernizate. Proiectul este deservit și de o parcare subterană cu o capacitate de 625 de locuri.
Echipamentele eficiente instalate reduc consumul de apă cu 45%, iar contorizarea inteligentă integrată în sistemul de management al clădirii asigură monitorizarea și gestionarea eficientă a resurselor. Nu în ultimul rând, cele peste 1.200 de panouri fotovoltaice instalate ajută la compensarea costurilor energetice, contribuind în același timp la sustenabilitatea proiectului.
Palas Campus include companii multinaţionale din IT şi automotive: Amazon Development Center Romania, AMD – Advanced Micro Devices, Cognizant Softvision, Expleo, HELLA România, HTEC Group, Microsoft, Visma Software România, HEITS.digital, Profidata Dev, Safeguard Global, Bandwidth și Allianz-Ţiriac.
Despre Palas Campus
Palas Campus este cea mai mare clădire office din România (54.000 mp birouri şi 6.000 mp de retail), în care sunt integrate sediile a 13 companii, în care lucrează peste 5.000 de angajați. Inaugurat în aprilie 2023 și conceput ca o continuare a ansamblului mixed-use Palas Iași, Palas Campus include facilități și servicii accesibile tuturor, precum: sală de fitness, centre medicale, restaurante, cafenele și braserie, servicii de înfrumusețare și un supermarket. La toate acestea se adaugă spații verzi, piațetă interioară și terase în aer liber, care completeză oferta de relaxare, disponibilă atât angajaților, cât și publicului larg.