Connect with us

Firmele interesate să aducă tramvaie la Iași: PESA, Skoda și Bozankaya

Tramvai PESA care circulă la Cluj și care a fost ofertat la MDRAP pentru Iași

Trafic

Firmele interesate să aducă tramvaie la Iași: PESA, Skoda și Bozankaya

Cel puțin trei firme și-au arătat interesul de a participa la licitație privin furnizarea a 16 tramvaie noi în cadrul licitației organizate de Primăria Iași. Acestea sunt PESA, Skoda și Bozankaya. Primii doi producători au mai participat fără succes la proceduri asemănătoare în țară, în timp ce turcii de la Bozankaya vor livra tramvaie în Timișoara.

Primarul Mihai Chirica a declarat că a trimis invitații de participare la licitație tuturor producătorilor din străinătate iar, până acum, cele trei nominalizate au oferit un răspuns. Legat de posibila participare a producătorului român Astra Arad, edilul șef al Iașului a precizat că firma și-a arătat interesul, dar are deja încheiate 4 contracte de furnizare în următorii ani (Cluj, Arad, Oradea și Galați), iar capacitatea de producție este „supraaglomerată”.

Între timp, în cadrul procedurii de la Iași au fost formulate mai multe solicitări de clarificări din partea companiilor ceea ce confirmă un interes din partea producătorilor.

În primul rând, Primăria a acceptat o prelungire a termenelor de livrare a tramvaielor: primul tramvai să ajungă în 18 luni de la semnarea contractului, iar celelalte maxim în a 34-a lună de derulare a contractului.

Prelungirea a fost făcută în urma unei solicitări venite din partea unui ofertant interesat să participe la licitaţie, care a justificat că, în perioada 2020 – 2022, sunt implementate mai multe proiecte europene pentru achiziţia de tramvaie, în mai multe ţări din Uniunea Europeană, şi există deja un grad mare de ocupare „la furnizori cheie şi recunoscuţi de componente de tramvaie comuni pentru majoritatea producătorilor de vehicule din Europa, ce afectează în mare măsură punerea în aplicare a proiectului în timp util“. Iniţial, Primăria dorea primul tramvai în 15 luni şi pe celelalte în maxim 24 luni.

O altă modificare adusă documentaţiei de atribuire vizează lungimea tramvaielor. Un producător a contestat lungimea maximă de 28,5 metri prevăzută în caietul de sarcini în condiţiile în care dorinţa companiei este de a oferta tramvaie cu o lungime de până la 31 metri. Primăria a clarificat și a introdus ca lungime doar ideea a tramvaiele să fie de minimum 26 metri.

La licitația organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru livrarea a tot 16 tramvaie la Iași s-a prezentat un singur ofertant: producătorul polonez PESA. În prezent, oferta companiei este în evaluare tehnică și financiară.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Trafic

To Top