Connect with us

FOTO Cum arată blocurile de lângă TUIAȘI, imobile care au fost contestate de universitate

Investiții private

FOTO Cum arată blocurile de lângă TUIAȘI, imobile care au fost contestate de universitate

APIX.ro anunțat, în octombrie 2017, construirea a două tronsoane de bloc în zona Universității Tehnice „Gh. Asachi” (TUIAȘI). La acea vreme, TUIAȘI și Institutul de Fizică Tehnică contestau proiectul rezidențial propus pentru o zonă în care imobilele din imediata apropiere găzduiesc diverse facultăți. În doar câteva luni, proiectul va fi finalizat. Mai jos, puteți vedea rezultatele.

„Investitorul solicită ca regimul maxim de înălțime să fie 40 metri. El are la dispoziție o suprafață de aproape 4.200 mp – parte din teren (3.100 mp) este ipotecat la o bancă italiană contra unui credit de 2,9 milioane lei (pe acest teren s-a construit blocul cu cele două tronsoane, n.r.)”, scria APIX.ro la vremea respectivă.

  • Despre contestațiile depuse de cele două instituții mai sus enumerate, puteți citi detalii AICI.

Între timp, blocurile au fost ridicate și, în cea mai mare parte, finalizate. Într-o logică urbanistică autohtonă, investitorul a beneficiat, ulterior autorizării blocurilor de 10 etaje, de o supraetajare cu 20% și modificări de proiect, aspecte care i-au adus inițiatorului nu mai puțin de 44 de apartamente în plus. În final, un total de 234 de apartamente cu 209 de locuri teoretice de parcare.

  • Beneficiarul proiectului este Autotrans Com SRL, firmă deținută de Cristinel Bolobiță, afacerist imobiliar din Pașcani care a stârnit controverse și cu alte proiecte implementate la Iași. Începând cu 2015, de la momentul în care s-a remarcat cu blocuri la Iași, Bolobiță a obținut un profit de circa 3 milioane euro prin firma menționată. Acum, firma este considerată inactivă (fuziune prin absorbție).

Acum trei ani, zona arăta astfel:

Acesta este amplasamentul – de jur împrejur sunt facultăți

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Investiții private

To Top