Proiecte publice
Gaz la sate: cât costă racordul la gaz pentru 2.000 de gospodării? O primărie va cheltui de cel puțin cinci ori mai mult față de bugetul pe un an întreg
Comuna Victoria a lansat una dintre cele mai importante licitații din istoria localității: proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea unui sistem de alimentare cu gaze naturale. Investiția este de circa 50 milioane lei, adică de cel puțin cinci ori mai mult față de toate cheltuielile făcute de autoritatea locală, indiferent de tipul lor, în cursul anului trecut.
Proiectul este finanțat prin intermediul Programului Național de Investiții (PNI), fiind una dintre cele mai mari investiții realizate în județ în cadrul acestui program guvernamental de finanțare. Sistemul de distribuție a gazelor naturale va cuprinde toate satele comunei: Frăsuleni, Icușeni, Luceni, Sculeni, Stânca, Șendreni și Victoria.
Racordul va fi făcut la conducta de înaltă presiune România – Republica Moldova (gazoductul Ungheni). În cadrul studiului de fezabilitate, au fost luate în calcul aproape 2.000 de branșamente.
„Pentru fiecare branșament s-a luat în calcul montarea unui contor inteligent, costul acestora fiind cuprins în devizul general. Debitul calculat pentru sistemul de distribuție proiectat este de 3500 mc/h”, se arată în anunțul de licitație.
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni de la momentul încheierii contractului. Comuna Victoria așteaptă oferte până pe 29 noiembrie. Valoarea totală a lucrărilor de proiectare și execuție se ridică la 48,1 milioane lei, fără TVA.