Connect with us

Iașul, singurul mare aeroport regional cu trafic în scădere: minus 30.000 de pasageri în iunie

pasageri aeroport iasi

Local

Iașul, singurul mare aeroport regional cu trafic în scădere: minus 30.000 de pasageri în iunie

Aeroportul Iași este singurul dintre marile aeroporturi regionale din România care a înregistrat o scădere a traficului în iunie 2026. Potrivit datelor centralizate de Asociația Aeroporturilor din România și consultate de APIX.ro, prin terminalele ieșene au trecut 180.583 de pasageri, față de 211.008 în aceeași lună a anului trecut. Scăderea este atipică: de regulă, în sezon estival, toate aeroporturile mari înregistrează creșteri. O reducere majoră a traficului a fost și în luna mai 2026: atunci traficul a scăzut cu 15%, în timp ce celelalte aerogări regionale au crescut.

Diferența din luna iunie este de 30.425 de pasageri, ceea ce echivalează cu o scădere de peste 14% față de iunie 2025. Iașul rămâne al doilea aeroport regional al țării, după Cluj, și al treilea la nivel național, după Otopeni și Cluj, dar evoluția sa contrastează cu cea a celorlalte centre importante. Iașul a pierdut în ultimul an o serie de zboruri, iar frecvențele pe anumite rute au fost reduse. La actuala situația contribuie din plin dependența aerogării ieșene de Wizz Air, operator care are cele mai multe destinații externe. Pe alte aeroporturi din țară, în ultimele luni, alte companii au lansat curse în mod constant.

De asemenea, avansul puternic al aerogării din Chișinău a fost un alt factor: cetățenii moldoveni nu au mai ales Iașul și, conform informațiilor APIX.ro, tot mai mulți ieșeni aleg Chișinăul având în vedere oferta mult mai mare de destinații. Suplimentar, aerogara din Suceava înregistrează lunar recorduri de trafic. În schimb, Iașul pierde curse. De exemplu, ruta spre Istanbul, anunțată de Ajet, a fost eliminată, iar Wizz Air a scos din oferta zborul spre Milano Malpensa.

Aerogara Iași are tarife mai ridicate față de alte aeroporturi

Astfel, Iașul este singurul aeroport regional în declin, iar datele arată că acest trend este de cel puțin șase luni. Într-o analiză publicată recent, activistul Adrian Covăsnianu a identificat trei explicații pentru cifrele negative de la Iași: realocarea de capacitate a companiilor low-cost, structura tarifelor aeroportuare și reculul economic regional.

„Baza tarifară de pornire [la Iași] rămâne mai ridicată decât la o parte importantă a concurenței regionale directe, ceea ce poate influența alocarea capacității de către companiile aeriene. Pentru companiile aeriene, mai ales pentru operatorii low-cost, această diferență poate conta în momentul în care decid unde alocă o aeronavă nouă sau unde deschid o rută suplimentară. Într-o piață în care aeroporturile regionale concurează pentru aceleași companii și, uneori, pentru aceleași fluxuri de pasageri, structura tarifară devine un factor de cost care poate influența deciziile comerciale, mai ales atunci când profilul de trafic al aeroporturilor comparate este apropiat”, conform lui Covăsnianu.

Acesta a arătat, citând date AIP România, că Aeroportul Iași are un tarif de 8,00 EUR/pasager îmbarcat pentru serviciile de pasageri, la care se adaugă un tarif de securitate de 2,00 EUR/pasager cu punct de plecare LRIA. Astfel, înainte de aplicarea reducerilor comerciale sau de volum, un pasager îmbarcat la Iași generează 10,00 EUR doar din aceste două componente tarifare, fără a include TVA, handling, aterizare, iluminare, staționare sau alte costuri operaționale. În forma AIP consultată pentru 2026, la Iași nu apare separat un tarif de dezvoltare, ci doar tariful de tranzit/transfer și tariful pentru persoanele cu mobilitate redusă la categoria „alte tarife”.

Prin comparație, nivelul cumulat al tarifelor de servicii pasageri și securitate este mai redus pe mai multe aeroporturi regionale: 5,30 EUR la Bacău și 3,50 EUR la Sibiu, respectiv 4,22 EUR la Constanța și 3,30 EUR la Arad. „Diferența este relevantă mai ales pentru operatorii low-cost, unde costul per pasager contează direct în decizia de a deschide sau menține o rută, în special atunci când două aeroporturi concurează pentru același tip de trafic regional”, a adăugat activistul.

În anul 2025, Aeroportul Iași a înregistrat cel mai mare profit din istoria companiei.

Traficul pe celelalte aerogări regionale crește constant

Cel mai mare aeroport regional, cel din Cluj, a ajuns la 354.440 de pasageri, în creștere cu aproape 5%, în timp ce Timișoara a urcat la 150.589 de pasageri, cu circa 13% mai mult. Suceava a depășit pragul de 100.000 de pasageri în luna iunie, după un avans de 32% față de perioada similară din 2025.

Creșteri importante au fost raportate și la Craiova, unde traficul a urcat cu 20%, la Sibiu, cu 8%, și la Brașov, cu 83%. Cea mai mare creștere procentuală apare la Târgu Mureș, unde numărul pasagerilor a avansat de la 14.386 la 37.765, respectiv cu 162%. Aeroportul Băneasa a avut, la rândul său, o creștere de 135%, până la 136.825 de pasageri.

Iașul nu este singurul aeroport din țară cu trafic mai redus, însă este singurul dintre aeroporturile regionale care au depășit 100.000 de pasageri în iunie 2026 aflat pe minus. Scăderi au mai fost înregistrate la Bacău, cu 15%, Maramureș, cu 19%, Satu Mare, cu 22%, Arad, cu 31%, și Tulcea, cu 7%, toate cu volume de trafic mult mai mici.

În total, aeroporturile din România au înregistrat 3.091.638 de pasageri în iunie 2026, cu 207.943 mai mulți decât în iunie 2025. Creșterea la nivel național a fost de 7,20%. Cel mai mare trafic rămâne la Otopeni, cu peste 1,5 milioane de pasageri, în creștere cu 1,43%.

Articole din categoria Local

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top