Connect with us

Încep exproprierile pe traseul autostrăzii A8: primul lot cuprinde 1.200 de beneficiari

autostrada - imagine informala

Trafic

Încep exproprierile pe traseul autostrăzii A8: primul lot cuprinde 1.200 de beneficiari

Guvernul a declanșat procedurile pentru primul lot de exproprieri pe traseul autostrăzii A8: conform documentelor consultate de APIX.ro, aproape 14 milioane lei vor ajunge în conturile a circa 1.200 de proprietari privați.

Suma acoperă despăgubirile aferente exproprierii a 3.410.333 mp, ceea ce înseamnă un cost mediu de circa 1 euro/mp. Primul lot vizează capătul vestic al sectorului montan, pe secțiunea Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (în lungime totală de 22 km) și legătura la autostrada A3 (2,4 km). Puteți descărca lista celor 1.193 de terenuri la ACEST LINK – situația cuprinde județul, localitate, numele proprietarului, identificarea parcelei, suprafața totală a proprietarului, suprafața de expropriat și valoarea despăgubirii.

Parcelele de teren în cazul cărora vor fi acordate despăgubiri sunt situate pe raza localităților Gheorghe Doja, Crăciunești, Acățări, Păsăreni, Gălești și Miercurea Nirajului. În același timp, din proprietatea statului și a autorităților locale de pe traseu va fi transferată o suprafață totală de aproape 250.000 mp.

Valoarea despăgubirii a fost stabilită în urma unui raport de evaluare realizat în acest an. Cei mai mulți bani îi va încasa un cetățean din comuna Păsăreni (jud. Mureș) – 213.3651 lei pentru o suprafață de 83.671 mp, ceea ce înseamnă un cost de 2,55 lei/mp. Pe de altă parte, dacă ne raportăm la prețul pe metru pătrat, cel mai mare preț este de 17 lei/mp.

În prezent, CNAIR are în evaluare ofertele primite la licitația de execuție a capătului vestic al sectorului montan: sunt opt participanți la procedură, iar termenul pentru desemnarea câștigătorului este 19 octombrie. În cazul capătului estic al sectorului montan (Leghin – Tg Neamț), care cuprinde și lucrări în județul Iași (zona Moțca), contractul de lucrări a fost semnat cu UMB.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Trafic

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top