Connect with us

Investiție de 10 milioane euro pentru extinderea Spitalului de Recuperare

spitalul de recuperare iasi

Proiecte publice

Investiție de 10 milioane euro pentru extinderea Spitalului de Recuperare

Spitalul de Recuperare din Iași va fi extins cu nouă bază de tratament, în cadrul unui proiect cu valoare estimată la aproape 10 milioane euro. Proiectul tehnic este finalizat, iar intenția Primăriei Iași este de a atrage fonduri nerambursabile din Programul Sănătate. În acest sens, între municipalitate și unitatea spitalicească ca fi semnat un acord de parteneriat.

Noua bază de recuperare medicală va fi amenajată într-un corp de clădire existent (C12, care adăpostește centrala termică) astfel încât să fie asigurate servicii de tratament pentru afecțiuni ale aparatului locomotor, neurologice, reumatismale, cardiovasculare, ortopedice și altele.

Reabilitarea și extinderea corpului presupun lucrări pentru reconfigurarea parterului, recompartimentări pentru funcționalul specific de bază pentru recuperare medicală, înlocuirea totală a finisajelor interioare și exteriorare, supraetajare și extindere pe orizontală.

„Obiectivul de investiții propus cuprinde și achiziția și montajul a două bazine pentru hidrokinetoterapie special dedicate persoanelor cu dizabilități, care vor putea participa la programe de recuperare în același spațiu cu persoanele valide care vor utiliza bazinul mare. Aceste bazine reprezintă un vârf al tehnologiei medicale specifice activităților de recuperare”, se arată într-un raport întocmit de Direcția Proiecte Europene a Primăriei.

Indicatorii tehnico-economici ai investiției fac obiectul unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut vineri, 31 ianuarie, în prima ședință ordinară a Consiliului Local Iași din acest an.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Proiecte publice

To Top