Connect with us

Lista proiectelor discutate la Comisia de urbanism: bloc cu 15 etaje, respins

Utile

Lista proiectelor discutate la Comisia de urbanism: bloc cu 15 etaje, respins

Comisia de urbanism a Consiliului Local (CL) s-a reunit pe 14 mai într-o nouă ședință. Timp de peste două ore, consilierii au dezbătut 18 proiecte de hotărâre, iar multe din acestea, care prevedeau noi blocuri, au fost respinse.

Apix.ro vă pune la dispoziție soluția aprobată de Comisie pentru fiecare proiect în parte:

  • ansamblu rezidențial cu blocuri (și funcțiuni complementare) de 15 etaje pe șos. Moara de Foc, lângă pasajul Octav Băncilă. Investitor: Dazz Group SRL. Suprafața: circa 4.500 mp. Soluție: RESPINS (terenul investitorului înconjoară o clădire existentă, ai cărui proprietari dețin doar terenul de sub clădire, fără a avea drept de servitute. Clădirea adăpostește spații comerciale. Comisia vrea ca investitorul să țină cont (?) de clădire în stabilirea propriilor indicatori urbanistici ceea ce ar duce la o scădere a regimului de înălțime. La ședință a venit și un reprezentant al investitorului care s-a arătat nemulțumit de blocajul de la nivelul Comisiei – e a doua oară când intră proiectul. El a arătat că dreptul de servitute poate fi câștigat în instanță, iar clădirea existentă este parțial construită ilegal. Beneficiarul a solicitat un răspuns clar și argumentat din partea Comisiei, iar consilierii i-au transmis că în viitoare ședință vor analiza completările – noi planșe – aduse de investitor) – citește detalii despre proiect
  • bloc cu 10 etaje și 125 de locuri de parcare lângă Gara Internațională, pe str. Pantelimon Halipa 1, vis-a-vis de Spitalul de Recuperare. Investitor: Conest. Suprafață: circa 2.500 mp. Soluție: APROBAT (investitorul a ținut de unele recomandări făcute la nivelul municipalității, în special în ceea ce înseamnă retragerea față de calea ferată) – citește detalii despre proiect
  • refuncționalizarea Hanului Trei Sarmale și construirea unui hotel în imediata apropiere. Investitor: Fio Grup Company SRL. Soluție: APROBAT (citește detalii despre proiect)
  • extindere și dotare Spitalul „Sf. Maria”. Soluție: APROBAT (citește detalii despre acest proiect)
  • construire cămin studențesc, spații de învățământ și cabinete medicale. Clădire cu parter și două etaje pe str. Iarmaroc. Suprafață: 500 mp Investitor: persoane fizice. Soluție: AVIZ CONDIȚIONAT (obținerea unui aviz suplimentar de la GIS Cadastru)
  • ansamblu de locuințe colective (nouă imobile) și funcțiuni complementare în Bucium, în spatele zonei Plopii fără Soț. Suprafață: 10.892 mp. Investitor: persoane fizice. Soluție: APROBAT (condiție: în loc de demisol, parter și două etaje, Comisia a decis imobile cu parter, un etaj și mansardă, deși investitorul a propus locuințe colective, nu individuale – cel mai probabil acest proiect va reveni în Comisie)
  • locuințe individuale în Bucium, Crucea Roșie, Viticultori și Copou. Soluții: APROBATE
  • bloc cu patru niveluri pe o suprafață de 310 mp pe str. Ipsilante. Investitor: Activ Management SRL. Soluție: RESPINS (suprafață mică de teren)
  • bloc cu cinci niveluri pe o suprafață de 338 mp pe str. Vasile Lupu 29. Investitor: persoană fizică. Soluție: RESPINS (suprafață mică de teren)
  • bloc cu trei niveluri pe o suprafață de 355 mp pe str. Ion Creangă 55. Investitor: persoană fizică. Soluție: RESPINS (suprafață mică de teren)
  • locuințe individuale cuplate pe o suprafață de 1.301 mp în zona Rediu – Colina Însorită. Investitor: persoană fizică. Soluție: RESPINS (lipsă plan de încadrare)
  • bloc cu șase niveluri pe o suprafață de 871 mp pe str. Doftoreanu 5A (Tătărași). Investitor: persoană fizică. Soluție: RESPINS (probleme legate de regimul de înălțime și parter)
  • bloc cu locuințe și birouri pe șos. Națională 26, în spatele Bisericii Catolice pe o suprafață de 805 mp. Investitor: persoană fizică. Soluție: RESPINS (se admite doar funcțiune de birouri, fără locuințe)
  • transformarea unei hale de producție în spații de cazare hostel și birouri pe str. Atelierului 1 (Bularga). Investitor: persoană fizică. Soluție: RESPINS (probleme legate de parcări)

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Utile

To Top