Arhitectură și urbanism
Nevoia unui PUG cu viziune, bine documentat și întocmit (III)
Planul Urbanistic General al unui oraș, mai ales unul aflat în continuă dezvoltare și transformare așa cum este Iașul, are un rol esențial în dezvoltarea urbana durabilă, fiind baza legislativă care ordonează logic, după principii, dezvoltarea teritorială pe perioada următorilor 10 ani.
Rolul PUG-ului este definit de legea 350 din 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul ca fiind documentul care definește cadrul legal pentru activitatea de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (prescurtat ATU).
Încă de la început este definit scopul acestor activități ca fiind ”de a asigura, prin activitatea de urbanism și de amenajare a teritoriului, condițiile de dezvoltare durabilă și respectarea interesului general, potrivit legii.” (art 1, alin 4), stabilind și necesitatea preocupării continue a autorităților pentru acest scop, care reprezintă ”o activitate obligatorie, continuă și de perspectivă, desfășurată în interesul colectivităților care îl folosesc, în concordanță cu valorile și aspirațiile societății și cu cerințele integrării în spațiul european.” (art 2 alin 1)
Planul Urbanistic General are atât caracter director și strategic, cât și caracter de reglementare și reprezintă principalul instrument de planificare operațională, constituind baza legală pentru realizarea programelor și acțiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială trebuie să își actualizeze la maximum 10 ani PUG-ul în funcție de evoluția previzibilă a factorilor sociali, geografici, economici, culturali și a necesităților locale.
Caracterul strategic al Planului Urbanistic General este dat de viziunea echipei care îl realizează, coordonată cu strategia de dezvoltare pe următoarele decenii realizată de către primărie. Dorim să subliniem nevoia unui PUG actualizat bazat pe studii de fundamentare actuale și care sa ia în seama toate realitățile municipiului dar și a relațiilor acestuia cu Zona Metropolitană Iași.
- Cel de-al patrulea articol, ce va apărea mâine, va trata rolul profesioniștilor în întocmirea și supunerea spre avizare a documentațiilor de arhitectură și urbanism.
Orașul s-a schimbat radical față de finalul anilor ‘90 când a fost elaborat PUG-ul în vigoare. Mai mult, orașul se schimbă din ce în ce mai accelerat sub presiunea dezvoltării economice, a creșterii interesului marilor companii care investesc în Iași, rezultând în atragerea tot mai mare a populației din zona Moldovei și nu numai.
Dar un PUG nu e suficient să fie bine documentat și corect întocmit. PUG-ul trebuie să exprime o viziune de planificare a strategiei de dezvoltare coerentă pentru viitor în general și în special pentru următorii minim 10 ani. Fără viziune, fără o strategie coerentă privind dezvoltarea căilor de circulație, a zonificărilor funcționale, fără a anticipa nevoile de dezvoltare și de a stabili condițiile pentru o dezvoltare sustenabilă, un PUG care răspunde doar nevoilor actuale nu poate decât să creeze și mai multe disfuncționalități în viitor și, deci, mai multe probleme pentru comunitate.
Actualizarea Planului Urbanistic General reprezintă revizuirea reglementărilor urbanistice, a indicatorilor urbanistici propuşi şi a prevederilor planului iniţial prin aducerea acestora în acord cu legislaţia în vigoare, tendinţele de dezvoltare şi cerinţele de dezvoltare durabilă socio-economice şi de mediu actuale, precum şi actualizarea listei de proiecte de investiţii necesare pentru implementarea viziunii de dezvoltare, în baza unor studii de specialitate şi a analizei gradului de implementare a planurilor urbanistice în vigoare şi a impactului acestora la nivelul localităţii, dacă este cazul.
Inițierea demersurilor de actualizare a Planului Urbanistic General sau de prelungire a valabilității documentației în vigoare se aprobă prin hotărâre a Consiliului local, la propunerea primarului/primarului general al municipiului București, pe baza referatului de specialitate al arhitectului- șef.
Filiala Teritoriala Iași a Ordinului Arhitecților din România nu este și nu poate fi implicată în vreun fel în procesul de elaborare, avizare, aprobare al PUG-ului, dar poate susține Primăria Municipiului Iași în orice demers al ei din poziția de organizație profesională care adună laolaltă toți arhitecții din județul Iași.
Nu poate fi ignorat faptul că PUG-ul este doar un instrument al procesului amplu de dezvoltare durabilă, stabilind printre altele condițiile de avizare și autorizare ulterioare pentru construcții. De aceea ne putem pune, ca organizație, la dispoziție tot profesionalismul arhitecților care pot contribui la o echipa pluridisciplinară de analiză și evaluare a opțiunilor.
Durata unui proiect – de la idee la implementare
Toți cei care lucrează în domeniu sau au legătură cu domeniul urbanismului și arhitecturii știu un lucru – durează foarte mult perioada ce se întinde de la intenția unui investitor (tema de proiectare) până la momentul demarării efective a construcției. Există o serie de etape – de la obținerea Certificatului de Urbanism, elaborarea proiectului, obținerea avizelor și a acordurilor, perioade de consultare a publicului, etc, care, suprapuse peste alte probleme generate de cadrul legislativ neclar și incomplet detaliat sau cu modificări semnificative, lentoarea cu care uneori sunt eliberate unele avize, fac ca acest proces să dureze în mod uzual între 3 și 4 ani, având de multe ori impresia că lucrurile stagnează luni de zile.
Conform NORME METODOLOGICE din 2009 de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții:
Dreptul de promovare a documentațiilor, în vederea avizării/autorizării se poate face numai sub semnătura unor cadre tehnice cu pregătire superioară care au absolvit – cu diplomă recunoscută de statul român – instituții de învățământ superior de specialitate în domeniul arhitecturii, construcțiilor și instalațiilor pentru construcții, care au drept de semnătură potrivit nivelelor de competență. Semnarea documentațiilor angajează răspunderea acestora în condițiile legii, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (3) din Lege.
(2) Sunt interzise elaborarea și semnarea documentațiilor tehnice și proiectelor necesare executării lucrărilor de construcții de către persoane care nu îndeplinesc cerințele legale prevăzute la alin. (1), respectiv care nu au absolvit instituții de învățământ superior de specialitate în domeniile arhitecturii și construcțiilor/instalațiilor pentru construcții ori care nu au drept de semnătură în condițiile legii, sub sancțiunea legii penale, în conformitate cu dispozițiile art. 24 lit. c) din Lege.
De multe ori beneficiarii apelează la serviciile unor manageri de proiect sau ale altor persoane specializate în obținerea avizelor într-un termen mai scurt. Scopul final al unei documentații de urbanism sau arhitectură este realizarea unui proiect complex, corect tehnic, care să respecte legislația în domeniu, a căror componente să fie corelate, iar condițiile impuse de avizatori să fie respectate în totalitate, nu doar obținerea avizelor și a autorizațiilor.
Atunci când singurul scop este obținerea avizelor și a autorizațiilor, eventual într-un timp cât mai scurt, efectele se văd ulterior. Lipsa coerenței documentației în ansamblul ei, nerespectarea unor norme de proiectare sau urbanistice, nerespectarea unor condiții impuse de avizatori a condus, nu de puține ori, la stoparea lucrărilor, la întârzieri sau creșteri ale costurilor, sau, mai grav, la imposibilitatea finalizării investiției deoarece în etapele anterioare au fost încălcate prevederi ce fac imposibilă reconfigurarea construcțiilor.
Ordinul Arhitecților din România Filiala Teritorială Iași a demarat în ultimul an o serie de evenimente având ca scop coagularea breslei arhitecților ieșeni, punerea în valoare a elitelor, dar și reconectarea cu societatea civilă, autoritățile și ceilalți parteneri sociali care contribuie la dezvoltarea calității vieții urbane. OAR Iași dorește să devină o organizație respectată în primul rând de membrii săi, credibilă în relație cu autoritățile, care își reprezintă în mod onest membrii susținându-le ferm și argumentat interesele.
Pentru următorii ani ne propunem să devenim o platformă de comunicare și promovare a arhitecților, alături de o reprezentare reală a interesului lor în societate și în relațiile acestora cu alte instituții. În acest scop vom publica regulat pe această platformă online articole și puncte de vedere despre problemele de arhitectură și urbanism aflate pe agenda publică, dorind să păstrăm echidistanța și respectul față de toți cei implicați în dezvoltarea orașului.