Connect with us

O primărie limitrofă Iașului va începe anul acesta cea mai mare investiție din istoria comunei

miroslava iasi

Proiecte publice

O primărie limitrofă Iașului va începe anul acesta cea mai mare investiție din istoria comunei

Primăria Miroslava va începe în cursul acestui an o investiție de circa 60 milioane lei pentru extinderea sistemului de canalizare în satele comunei, în cadrul unui proiect finanțat prin intermediul PNRR. Anul trecut, întregul buget al comunei s-a apropiat de pragul de 90 milioane lei.

Autoritatea locală a semnat contractul de lucrări la finalul anului 2023 cu o asociere de firme condusă de Casrep și din care mai fac parte UT4FB Control (ofertant) și Rekainstal Shop (subcontractant). Potrivit oficialilor primăriei, sistemul de canalizare va fi extins pe 123 de străzi (puteți consulta lista integrală mai jos).

Asocierea a fost singurul ofertant la licitația organizată de către Miroslava. În 2022, Casrep a avut o cifră de afaceri de circa 44 milioane lei, un profit de 1,3 milioane lei și un număr mediu de circa 170 de angajați, conform datelor Ministerului de Finanțe. Societatea este înregistrată în Miroslava (Brătuleni) și este una dintre firmele care câștigă constant licitații organizate de autoritatea locală.

Conform documentației de atribuire a contractului, lungimea rețelei va fi de 52 km, iar conductele de refulare vor avea 6.481 metri liniari. Vor fi racordate circa 2.200 de proprietăți și vor fi realizate 23 de stații de pompare ape uzate.

În luna noiembrie 2023, odată cu deschiderea ofertelor la licitație, Primăria Miroslava arăta, într-o informare publică, că proiectul reprezintă „cea mai mare investiție publică din istoria comunei”.

Lista străzilor incluse în proiectul PNRR (click pe imagine):

Un alt proiect major de extindere a sistemului de canalizare din comună este finanțat prin intermediul Programul Operațional Infrastructură Mare, fiind implementat de ApaVital. Lucrările au demarat în luna iunie 2022, vizează satele Balciu, Horpaz, Miroslava și Valea Adâncă și sunt incluse în lotul II pentru extinderea sistemului de apă și canalizare în Zona Metropolitană a Municipiului Iași – Zona Sud. Durata de execuție este de 20 de luni. În total vor fi realizați 23.189 metri de rețea de canalizare, 15 stații de pompare, 931 de racorduri și 7.229 metri de conducte de refulare ape uzate.

Primăria desfășoară un proiect de extindere a rețelei de canalizare și prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Lucrările se desfășoară în satele Găureni, Miroslava, Uricani, Valea Adâncă, Valea Ursului și Vorovești, durata de execuție fiind de 24 de luni. La final vor fi realizați 31.205 metri de rețea de canalizare gravitațională, 5.353 metri de conducte de refulare și 13 stații de pompare ape uzate.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top